O călătorie în lumea lui Rahmaninov cu pianistul Daniil Trifonov
Un pianist care astăzi are 28 ani și un renume de invidiat, la nivel global. La ediția 2017 a festivalului Enescu l-am putut admira și noi pe scena Sălii Palatului. Este Daniil Trifonov, pianistul care vine din marea tradiție pianistică rusă, considerat de mulți un talent ieșit din comun, unul dintre cei mai importanți pianiști ai zilelor noastre.
Evident, între un pianist rus și lucrările lui Serghei Rahmaninov – acesta din urmă, nu doar un excepțional compozitor, ci și un pianist de geniu – nu putea exista decît o potrivire perfectă. Primul disc înregistrat de Daniil Trifonov cu o lucrare concertantă de Rahmaninov a apărut în 2015 – Rapsodia pe o temă de Paganini. În 2018, Trifonov a propus primul disc din seria integralei concertelor pentru pian și orchestră: Rachmaninov – Departure, conținînd concertele cu numerele 2 și 4. În 11 octombrie 2019 a apărut al doilea disc și ultimul din această integrală: Rachmaninov – Arrival, cu înregistrările concertelor numerele 1 și 3 de Serghei Rahmaninov. Parteneri i-au fost lui Trifonov în întreaga lui călătorie Orchestra Simfonică din Philadelphia, condusă de directorul ei muzical, Yannick Nezet Seguin. Nu întîmplător, aș spune, această orchestră fiind cea alături de care Rahmaninov însuși a cîntat cel mai des în America, după ce a fost nevoit să părăsească Rusia bolșevică. Iar amintirea acelor concerte, a experienței de a cînta muzica lui Rahmaninov chiar alături de compozitor, a rămas, parcă, în ADN-ul acestui ansamblu, chiar și astăzi, la peste 80 ani de la acele concerte.
E interesant de știu că Trifonov nu este doar un excepțional pianist, ci și compozitor – a studiat compoziția tot la Institutul de muzică din Cleveland, unde s-a perfecționat ca pianist, sub îndrumarea lui Serghei Babayan. Pe discurile sale, Trifonov simte nevoia să-și exprime ambele vocații, într-o formă sau alta. Pentru seria Rahmaninov, a ales să transcrie din piesele romanticului rus, în versiuni pentru pian, de o sensibilitate ieșită din comun.
Iată conținutul complet al discului Rachmaninov-Arrival: partea I din Simfonia op. 35 Clopotele, în transcripție pentru pian, Concertul nr. 1 op. 1 pentru pian și orchestră, Vocaliza op. 34 nr. 14 și Concertul nr. 3 op. 30 pentru pian și orchestră. E o călătorie, cu adevărat, în inima pianisticii lui Rahmaninov, dar și spre biografia acestuia, care se deschide cu evocarea celui mai important simbol de sorginte muzicală al Rusiei, clopotele. Trifonov remarcă în bookletul CD-ului că în Rusia, clopotele bisericești sînt, practic, omniprezente în viața oamenilor, în momente de bucurie și de tristețe; o realitate, de altfel, pentru toate popoarele ortodoxe.
Apoi, Trifonov ne poartă în lumea Rusiei anului 1891, cu acest minunat Concert nr. 1, mult mai rar cîntat decît celebrele concerte numerele 2 și 3 de Rahmaninov. În 1891, Rahmaninov, pe atunci în vîrstă de 18 ani, încă nu cunoscuse drama destrămării lumii în care se născuse, cea a aristocrației ruse; concertul poartă amprenta avîntului și tinereții creatorului său, mai ales în partea a treia, năvalnică și cu numeroase provocări de ordin tehnic pentru pianistul solist. Rahmaninov a revenit asupra partiturii sale în 1917, și acea versiune revizuită este interpretată astăzi; caracterul muzicii, însă, a rămas același, iar Trifonov, care a înregistrat această partitură în 2016, la 25 ani, strălucește prin virtuozitate.
Ajungem apoi în anul 1912, cînd Rahmaninov a scris binecunoscuta sa Vocaliză op. 34 nr. 14. Această muzică plină de melancolie subliniază atmosfera acelei epoci; Rusia țaristă se destrăma și odată cu ea, și o lume, cea în care trăia Rahmaninov.
Evident, atenția oricui s-ar îndrepta în primul rînd către Concertul nr. 3 de Serghei Rahmaninov, ultimul de pe acest disc. Pentru că este unul dintre cele mai dificile concerte pentru pian și orchestră din întreaga literatură pianistică, nu doar din cea a lui Rahmaninov, iar problemele pe care le pune nu sînt doar de ordin strict tehnic pentru solist. Pentru că acest concert nr. 3 este, de fapt, mai mult despre Rusia, decît despre Rahmaninov, solicitînd o paletă expresivă foarte largă, perfect dozată și pe deplin înțeleasă. Iar aici, putem vorbi despre cît de important este bagajul cultural pentru un muzician. Trifonov și Orchestra Simfonică din Philadelphia au înregistrat sub conducerea lui Yannick Nezet Seguin acest concert într-un eveniment live din 2018 – o uimitoare evoluție live, aș marca. Iar Trifonov stăpînește perfect această partitură – înger și demon – cu treceri bruște de la o stare la alta. Este o versiune rusă, venită din marea tradiție pianistică deschisă de Rahmaninov, cu verva și, în același timp, echilibrul cerebral care sînt specifice prezentului. O mare interpretare, memorabilă pentru secolul XXI!
Albumul Rachmaninov-Arrival poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 21 octombrie, de la ora 19.00 și este disponibil pe site-urile de streaming on demand (ex. Spotify) și în format fizic pe site-ul casei producătoare, Deutsche Grammophon.
Cristina Comandașu este critic muzical.