Nu există cuvinte magice

17 decembrie 2013   Dileme on-line

Nu există
cuvinte magice.

Te iubesc
nu are destulă
forţă magică
nici cît s-aprindă
un chibrit,
atunci cînd dragostea
e pipa pescarului
umplută cu
alge marine uscate.

Se-aprinde ca
un candelabru
de cristal,
din care căldura
iese brusc
şi pentru totdeauna.

din volumul Nu există cuvinte magice, Editura Tracus Arte, 2013.
 

Mai multe