Nostalgie

Nu vedem copacii scheletici, nici pădurea ce-a fost,
ce-ar trebui să fie.
Noi sîntem umbra suavă a unei păreri.
Sîntem orbi, sîntem surzi la freamătul lumii.
Degeaba violetul brumat al prunelor, degeaba cîntul
unui greier în noapte, degeaba cutele gresiei sub palmele noastre umede de spaimă. Spaimă a golului – fără leac.
Din aparenţă în aparenţă, trecem drumul fără sfîrşit.
De undeva, va coborî peste noi plenitudinea.
Ne va acoperi ca o apă uriaşă o apă luminoasă şi verde.
Ca o noapte de catifea. Ca placenta zilei dintîi.
Ca o bucurie înspăimîntătoare.
Iar noi, noi vom pluti alene pe drumul fără sfîrşit. (1986)

din antologia Un taur în vitrina de piatră, Editura Adenium, 2013.