Noi să fim sănătoşi?

13 iulie 2011   Dileme on-line

Dilema veche de săptămîna aceasta vă propune un dosar despre reforma spitalelor şi aduce în discuţie neajunsurile din sistemul de sănătate şi veşnica reformă. Semnatarii, în mare lor parte medici, vorbesc despre hibele sistemului în care lucrează. E un subiect pe care îl simţim cum toţii pe propriile noastre piei.

Andrei Pleşu în Note, stări, zile se întoarce în toamna lui 1989, la Tescani. Însemnările sale sînt atît de actuale.

Andrei Gorzo şi Iaromira Popovici scriu despre ultimul film al lui Mike Leigh, Another year. Dacă nu l-aţi văzut încă, e timpul s-o faceţi.

Cătălin Ştefănescu descrie în textul său o Românie absurdă, cinică şi amuzantă. Acţiunea se petrece tot în lumea spitalelor.

Maria Iordănescu discută despre şocul care a pus stăpînire pe întreaga ţară, o dată cu afişarea rezultatelor de la BAC. Concluzia: nimeni nu părea pregătit pentru o asemenea catastrofă.

Invitaţia la Festivalul de la Gărîna vine de la Cătălin Toader. Nu uitaţi, întîlnirea e stabilită pentru 21 iulie.

Mai multe