NexT: sub clar de lună în opt oraşe din ţară
După opt ediţii ale Festivalului Internaţional de Film NexT desfăşurate în Bucureşti, Caravana Filmelor NexT pleacă la drum prin ţară, de pe 8 pînă pe 23 august, oprindu-se în opt oraşe, pentru o serie de proiecţii organizate în jurul conceptului de picnic şi cinema sub clar de lună.
O parte din cele mai bune filme văzute de-a lungul timpului în sălile de cinema în cadrul Festivalului de Film NexT se văd vara aceasta în aer liber în spaţii neconvenţionale din:
De pe 8 până pe 23 august, Caravana Filmelor NexT se opreşte în parcuri, pe pajişti, în grădini sau pieţe centrale în opt oraşe din ţară. Spectatorii vor putea viziona în aer liber o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute de-a lungul timpului în sălile de cinema în cadrul Festivalului de Film NexT. Vara aceasta filmele scurte se văd sub clar de lună în:
- Braşov - Aleea de sub Tâmpa (8-9 august)
- Alba Iulia - Palatul Principilor din Cetatea Alba Carolina (10-11 august)
- Oradea - Parcul 1 Decembrie (12 -13 august)
- Deva - Piaţa Unirii (14 -15 august)
- Târgu Mureş - Complexul de agrement şi sport “Mureşul”/ Week-end (16-17 august)
- Piatra Neamţ - Ştrandul Tineretului, zona Punte (18-19 august)
- Iaşi - Parcul Palas (20-21 august)
- Galaţi - Grădina Publică ( 22-23 august)
Pe 24 august, Caravana Filmelor NexT se întoarce acasă, în Bucureşti, cu o proiecţie specială în Parcul Herăstrău, la Roaba de cultură.
„Misiunea Festivalului Internaţional de Film NexT este să descopere şi să promoveze în plan local, naţional şi internaţional cineaşti aflaţi la începutul carierei lor. După cîţiva ani de proiecţii organizate în ţară în colaborare cu asociaţii culturale locale, anul acesta am decis să organizăm propria Caravană, un eveniment de amploare, orientat de data aceasta spre centre urbane importante în care s-ar putea dezvolta cu uşurinţă, în timp, o serie de evenimente culturale de anvergură.”, a declarat Yvonne Irimescu, coordonatoarea Societăţii Culturale NexT.
Spectatorii care vor lua parte la Caravana NexT în această vară vor putea viziona în premiera în oraşul lor scurtmetraje inovative, producţii naţionale şi internaţionale, grupate în patru programe speciale:
- NexT Disco Night – un program de musicaluri cu dichis, vesele şi colorate, despre poveşti de dragoste înflăcărate.
- NexT Comedy Night – un program de comedii spumoase, care reuneşte o varietate de tipuri, forme şi tradiţii de comic cinematografic.
- Oscars Night – cele cinci scurtmetraje de ficţiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film in 2014, printre care si cîştigătorul Helium.
- NexT Romanian Shorts – cinci scurtmetraje româneşti cu zvîc, mai vechi şi mai noi, menite să prezinte o altă faţă a cinematografiei româneşti.
Intrarea este liberă în fiecare dintre cele două seri de proiecţie din cele opt oraşe.