Netocrația – elita postcapitalistă

 ● Netocraţia, de Alexander Bard şi Jan Söderqvist, Editura Publica 2010, traducere de Roman Paşca.

Netocraţia este, conform lui Alexander Bard şi Jan Söderqvist, forma de conducere a unei societăţi în care cei care controlează reţelele interactive deţin puterea. Cartea pleacă de la premiza că tehnologia este forţa motrice a istoriei; oamenii sînt totuși mai lenţi decît progresul tehnologic, mentalitatea lor fiind rezistentă la schimbări.

Informaţionalismul - numit și atenţionalism - este noul sistem în care clasa dominantă este netocraţia, iar subclasa este consumtariatul. Este greu să ne închipuim o societate în care moneda nu este banul, ci atenţia, dar diferenţa principală dintre netocraţi şi capitalişti este ilustrată astfel: netocraţii care descoperă o insulă exotică sau o formaţie underground nu încearcă neapărat să o monetizeze, ci au opţiunea de a păstra acest secret pentru ei; în momentul în care ea devine populară pentru mase, ei deja nu mai sînt interesaţi.

Ne aflăm deja de un deceniu într-o faza de trecere în care observăm criza capitalismului şi a democraţiei, dar nu avem încă alternativă, de aceea ne chinuim să peticim sistemul actual. În noul sistem, cetăţenilor de rînd nu le va lipsi informaţia, ci privirea de ansamblu asupra acesteia; cei care deţin această privire de ansamblu fac parte din netocraţie, iar la „consumtariat” ajunge doar informaţia care este deja învechită.

Societatea netocratică nu este egalitară, fiind puternic ierarhizată, însă în loc de produse, netocraţii manipulează informaţia. Lupta se va da pentru controlul consumului, nu al producţiei; netocraţia este cea care influenţează dorinţele consumtariatului.

Neticheta va fi noua ordine, pedeapsa pentru încălcarea ei fiind excluderea din reţea; există totuşi mereu alte reţele, care dispar la fel de repede cum apar, într-un flux continuu. Analiza dinamicii reţelistice va fi ştiinţa socială căreia i se va acorda cea mai mare atenţie, deși sistemul academic va fi considerat desuet.

Americanii sînt avantajați de noua paradigmă, spun cei doi autori suedezi, deoarece aceştia nu sînt la fel de legaţi de geografie - atunci cînd densitatea devenea prea mare într-un loc, alternativa era cucerirea de noi teritorii în Vest; acum este rîndul spaţiului virtual să fie colonizat.

După mai bine de un deceniu de la publicarea cărţii, care este o supă de istorie şi concepte filosofice, se poate spune că oamenii care controlează reţelele interactive par cu adevărat tot mai puternici, în frunte cu Mark Zuckerberg, care a construit „imperiul” Facebook în doar cîţiva ani.

Totuşi, sîntem bine ancoraţi într-un capitalism ce oferă din ce în ce mai multe cîştiguri persoanelor care fac afaceri pe Internet. În timp ce oamenii de rînd se pot pierde cu uşurinţă în oceanul informaţional, cei care au filtre mai bune pot într-adevăr exploata informaţia pentru profit. Cu siguranţă, această stare de fapt este mai evidentă în America.

Pînă şi comunitatea academică, încă în picioare, acordă tot mai mare atenţie acestui fenomen, dar în acelaşi timp, numeroase persoane care ar putea avea acces la aceste reţele refuză să le folosească, pentru că s-ar simţi folosite dacă ar face-o (pe bună dreptate, există un revers al medaliei). Modelul netocratului pare croit după clişeul unui publicitar hip, care acum are la dispoziţie mai multe date pe care le oferim de bună voie despre noi, făcîndu-i mai uşoară targetarea.

Ştefania MUCA este doctorand în Ştiinţe politice la SNSPA şi autoarea blogului Vecina de blog.