NEC: Naționalism, populism, fascism și (in)stabilitate democratică în Europa de Est

23 septembrie 2022   Dileme on-line

Colegiul Noua Europă-Institut de Studii Avansate (NEC) vă invită la workshop-ul Naționalism, populism, fascism și (in)stabilitate democratică în Europa de Est. Continuitate și transformări istorice, care va avea loc miercuri, 28 septembrie 2022, ora 9:30, în sala de conferințe a Colegiului (strada Plantelor 21, sector 2, București).

În contextul reapariției curentului ultranaționalist și a mișcărilor radicale de dreapta în Europa de Est, cercetătorii invitați vă propun o serie de prezentări științifice, care să explice renașterea acestor teme și fenomene extremiste, în România și în regiunea Mării Negre, precum și strategii de combatere a lor. Transformările politice de după căderea comunismului și crizele multiple care au afectat Europa în trecerea spre piața liberă a capitalismului – de la cele financiare la migrație, pandemie și, acum, război – s-au dovedit un teren fertil pentru consolidarea grupărilor și partidelor ultranaționaliste. Procesul a fost, de asemenea, însoțit de o retorică revizionistă, care reabilitează ideologia fascistă, minimalizînd consecințele dezastruoase pe care aceasta le-a avut în diferite țări.  

În același timp, asistăm și la paradoxuri precum cel al liderilor politici de la Moscova, care instrumentalizează retorica antifascistă, pretinzînd „denazificarea” Ucrainei printr-un război declanșat din ambiții imperialiste, de un regim care începe el însuși să capete fața ideologiei extremiste. Este greu de anticipat cum vor afecta aceste manipulări eforturile care se fac pentru a combate antisemitismul, rasismul, xenofobia și neo/postfascismul, ideologii tot mai prezente în Europa.

Colegiul Noua Europă a invitat experți care vor analiza, din perspective multiple, formele pe care ultranaționalismul și dreapta radicală le iau astăzi în Europa de Est, mai ales în (dar fără a ne limita la) România, Ucraina și Rusia, precum și felul în care acestea repun în circulație ideile de extremă dreapta din perioada interbelică sau le adaptează pentru a înșela principiile democratice de funcționare a unei societăți.

De asemenea, workshop-ul își propune dezambiguizarea unor concepte precum ultranaționalismul, populismul, fascismul, avînd în vedere manifestările lor actuale în regiune și relația lor cu statul de drept. În ce măsură sînt ele compatibile cu un guvern democratic? Amenință ele stabilitatea democratică? Discuțiile sînt cu atît mai actuale în contextul războiului din Ucraina, care a accentuat retorica naționalistă, evidențiind alunecarea spre autoritarism și erodarea drepturilor și libertăților în regiune, precum și cooptarea grupărilor (anterior) de dreapta radicală (precum Batalionul Azov) ca forțe legitime de rezistență națională(istă).

De asemenea, participanții vor analiza rolul diferiților actori socio-politici, cum ar fi mass-media sau biserica, în reabilitarea extremei drepte și a mișcărilor ultranaționaliste, pe de o parte, și în legitimarea războiului Rusiei în Ucraina, pe de altă parte. O altă temă de interes o reprezintă consecințele denunțării mișcărilor de stînga și ale consolidării unei atitudini ostile socialismului, după căderea comunismului, asupra creșterii tendințelor extremiste în țări precum România.

Workshop-ul Naționalism, populism, fascism și (in)stabilitate democratică în Europa de Est. Continuitate și transformări istorice are loc în cadrul programului de burse Ameropa, organizat la NEC în colaborare cu Ameropa Holding AG și Centre for Government and Culture din cadrul Universității din St. Gallen. Organizatoare este Dr. Adina Marincea, Alumna NEC și cercetător la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Programul workshop-ului este disponibil online la adresa:

Nationalism, Populism, Fascism and Democratic (In)stability in Eastern Europe. Historical Continuities and Transformations - NEC : NEC

Datele de conectare Zoom pentru participarea de la distanță:

https://us02web.zoom.us/j/82947259824?pwd=U09tMDhmUy82eUo5eUJadGVJVjRLQT09

Meeting ID: 829 4725 9824

Passcode: 716015

Toate prezentările vor avea loc în limba engleză.

Mai multe