Ne (mai) trebuie adevărul?

În noaptea incendiului de la Colectiv, Nicolae Bănicioiu, pe atunci Ministru al Sănătăţii, declara că „medicii noştri pot face faţă cu brio oricărei situaţii”. Curînd s-a dovedit că sistemul medical românesc nu avea nici măcar condiţii elementare pentru a îngriji pacienţi arşi, astfel că declaraţia lui anunţa, de fapt, un dezastru de proporţii: medicii români au fost depăşiţi de situaţie, tinerii arşi au fost trimişi în străinătate, unii prea tîrziu, deja cu infecţii nosocomiale care le-au fost fatale, alţii rămînînd marcaţi pe viaţă din cauza tratamentului inadecvat. 37 de supravieţuitori ai incendiului au murit ulterior în spitale, deşi mulţi dintre ei ar fi putut fi salvaţi.

Dacă ar deţine o conştiinţă, Nicolae Bănicioiu ar fi „încărcat” de acele morţi şi acum n-ar mai deplînge – cu ipocrizie, inconştienţă, aroganţă? – faptul că atunci „s-au găsit de toate”, iar el a fost „nedreptăţit”. Dar a fost Bănicioiu un impostor sau un mincinos? Altfel spus, cît de mare este vina lui de a fi afirmat ceva ce nu era / nu s-a dovedit a fi adevărat?

E greu de argumentat că lui Nicolae Bănicioiu, cel lipsit de conştiinţă, îi păsa cîtuşi de puţin de adevăr în momentul tragediei de la Colectiv, el voia în mod deliberat doar să convingă opinia publică de faptul că ar fi fost competent să conducă eficient un sistem medical bine dotat. În cuvintele moralistului Harry G. Frankfurt (vezi eseurile „On Bullshit“ & „On Truth“), Bănicioiu n-a respins autoritatea adevărului, ci a sfidat-o, ignorînd adevărul cu totul, dovedindu-se astfel un duşman mai mare al adevărului decît un simplu mincinos.

Impostorul Bănicioiu n-a fost preocupat de „cerinţele mai austere şi mai riguroase ale minciunii”, n-a încercat să contrafacă contextul, s-a bazat doar pe o declaraţie neechivocă spusă tranşant, intenţia fiind de denaturare în scop propriu, nu de o simplă îndepărtare de înţelegerea corectă a realităţii. Motiv pentru care, dacă în cazul unei minciuni elaborate, care mimează îndeaproape structura adevărului, te poţi raporta uneori cu admiraţie, în cazul arogantului Bănicioiu am rămas cu un sentiment de bătaie de joc şi, mai ales, cu indignare.

„Deşi riscul de a fi prins este aproximativ egal în ambele cazuri, consecinţele pe care le are de tras făptaşul sînt în general mai puţin severe pentru bullshitter decît pentru mincinos” este nuanţa asupra căreia insistă moralistul american şi are dreptate, căci Nicolae Bănicioiu s-a întors recent pe scena politicii active ca deputat în partidul lui Victor Ponta, Pro România.

Fragment din articolul care urmează să apară în ediția de joi, 1 noiembrie.

Foto: adevarul.ro