Natalie Ester este Vecina de deasupra

9 octombrie 2018   Dileme on-line

Vineri, 19 octombrie, de la ora 19, actorii Natalie Ester și Dragoș Stemate transformă un conflict pornit pe scara blocului într-o idilă cu parfum franțuzesc, în spectacolul Vecina de deasupra – adaptare după Pierre Chesnot, la Godot Cafe-Teatru

Paris. Un imobil. Două apartamente învecinate și doi proprietari: Sophie Delassere, recent mutată la noua ei adresă, împlinește 41 de ani de singurătate; Bertrand Lauchaume, cercetător și profesor de istorie antică, la Universitate, are doi cîrnați planificați pentru cină.

O inundație neprevăzută le dă planurile peste cap și îi obligă să se descopere. Bertrand se arată teribil de indignat din cauza pagubelor produse de noua lui vecină. Cea de dinainte era ideală, era paralizată.

Lucrurile se complică grav, atunci cînd imprevizibila Sophie își propune să îl seducă pe nesuferitul dispus să o reclame.

Pierre Chesnot este unul dintre dramaturgii care au întrecut standardele umorului. Textele lui, odată devenite spectacole, creează publicului dependență și urcă în topul comediilor pe care îți dorești să le revezi de nenumărate ori. Natalie Ester și Dragoș Stemate s-au aliat în demersul reconstituirii lumii lui Sophie Delassere și Bertrand Lachaume și abia așteaptă să deveniți martorii aventurii lor spectaculoase.

„Este o poveste pe care o asemăn unei bomboane fine de ciocolată, pe care o savurezi fascinat, ca pe o plăcere vinovată. Sophie Delassere și Bertrand Lachaume sînt două personaje de care te vei îndrăgosti iremediabil, pentru că farmecul și umorul lor ating excelența“, subliniază actrița Natalie Ester.

Programul complet al teatrului este disponibil pe www.godotcafeteatru.ro.

Mai multe