Nader and Simin, a Separation: fenomenul verii în Franţa

6 iulie 2011   Dileme on-line

Din Le Figaro aflăm că, filmul iranian Nader and Simin, a Separation (2011) a făcut aproape 400.000 de intrări în trei săptămîni şi cunoaşte un succes neaşteptat în Franţa. În urmă cu cîteva zile, Nicolas şi Carla Sarkozy au vrut să vadă filmul şi li s-a adus o copie în sala de cinema de la Élysée. La fel de încîntat, Frédéric Mitterrand se va întîlni săptămîna viitoare cu regizoarul Asghar Farhadi. Filmul se bucură de o critică entuziastă şi are în palmares Ursul de aur cîştigat la Festivalul de film de la Berlin.

La noi, Nader and Simin, a Separation a putut fi văzut în cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti şi, la Cluj, la TIFF.

Nu ştiu pe nimeni care să fi ieşit de la filmul ăsta şi să nu fi fost mişcat profund. E o poveste de cuplu de-o intensitate incredibilă, care spune mai mult despre lumea iraniană decît ar putea-o face un documentar. O poveste despre vinovăţie şi asumarea ei, despre resorturile iubirii şi orgoliile care pot să arunce în aer intimitatea unei familii.

Asghar Farhadi va turna următorul lui film la Paris, în 2012, cu Tahar Rahim în rolul principal. Sony, care va scoate filmul la sfîrşitul anului în SUA, se gîndeşte deja la o nominalizare la Oscar pentru film străin. 

Tot în Le Figaro puteţi citi un interviu cu Asghar Farhadi, cel care semnează şi regia şi scenariul:

Cum s-a născut această poveste despre divorţ, justiţie, morală, religie şi Alzheimer?
Asghar Farhadi: Nu mă gîndesc la teme. Totul începe cu imagini care îmi rămîn gravate în memorie. Unele persistă, mă însoţesc mult timp, dar nu se leagă între ele. Încerc apoi să le găsesc o legătură. Prima scînteie a fost provocată de bunicul meu, care suferea de Alzheimer. Fratele meu mi-a povestit despre una dintre zilele în care îl îngrijea şi cum l-a spălat într-o cadă de baie. Imaginea acestor doi oameni, unul spălîndu-l pe celălalt, m-a marcat. Pe aceste sentimente personale s-au grefat impresiile despre condiţiile sociale din Iranul de astăzi.

Cum aţi reuşit să realizaţi un asemenea film în Iran, în ciuda cenzurii şi a interdicţiilor?
Asghar Farhadi: Cineaştii iranieni trebuie să fie mai inteligenţi decît alţii pentru a evita cenzura fără să facă compromisuri. Se produc sute de filme pe an. O bună parte sînt comerciale şi nu pun probleme. Nu la fel stau lucrurile cu producţiile independente, care au o privire ascuţită asupra societăţii iraniene. Sîntem obligaţi să acceptăm unele constrîngeri din partea cenzurii, cum ar fi purtarea voalului. În acest caz precis, nu putem face altfel. Pe alte planuri însă, nu renunţăm. E o bătălie dificilă şi umilitoare care se duce între regizori şi biroul de cenzură. Unii cineaşti nu vor să intre în acest proces. Şi anunţă peste tot că filmele lor sînt cenzurate. Ei pot astfel să le vîndă mai scump în străinătate. Occidentalii intră în jocul ăsta. Pentru a contracara cenzura, m-am folosit de alte strategii, pe care nu pot să le dezvălui…

Mai multe