„Muzica mea nu lasă pe nimeni indiferent” - interviu cu Angelo BRANDUARDI

Începe Festivalul Dilema veche la Alba Iulia, unde veți fi prezent. Ce ne puteți spune despre concertul dvs. din 23 august?

Va fi un concert variat, care va conține piese din întreaga mea carieră – și cele cunoscute, și cele mai puțin cunoscute. E un concert împărțit în două. Prima parte va acorda mai multă importanță ritmului, civilizației tobelor. Partea a doua va reprezenta civilizația sufletului, a spiritului, așadar muzica va deveni mai rarefiată, mai ezoterică, mai magică. Asta pentru a demonstra că se poate ajunge la transă prin intermediul muzicii atît datorită ritmului, cît și minimalismului. Partea a doua va fi cîntată sub deviza “cu cît mai puțin, cu atît mai mult”. În schimb, prima parte va conține un aport ritmic substanțial. În ambele părți, vom fi în căutarea extazului, pentru că muzica nu e ceva care se desfășoară “aici și acum”, ci este o viziune împinsă dincolo de poarta închisă, dincolo de zid. E ca și cum ai intra într-o grădină secretă, dimineața: desculț, cu discreție și în tăcere.

Care va fi raportul dintre repertoriul “pop” și cercetările dvs. legate de muzica veche?

Va fi și asta, chiar dacă nu într-o manieră evidentă. Eu țin concerte dedicate integral muzicii vechi, am ținut unul chiar săptămîna trecută. Caracteristica mea dintotdeauna a fost amestecul între cele două domenii. Eu sînt un artist crossroads, nu sînt un artist pop, nici unul clasic, chiar dacă vin dinspre muzica clasică. Țin totuși să reamintesc că sînt un cunoscător destul de profund al muzicii populare românești, de care m-am folosit de mai multe ori în unele dintre piesele mele. Este o muzică foarte frumoasă, sublimată în minunatul nai al lui Gheorghe Zamfir.

Concertul dvs. de la Festival face parte dintr-un turneu european. Ce ne puteți spune despre acest turneu?

Sîntem în turneu de ceva timp. Am fost în Franța, apoi în Germania, acum sîntem în Italia, apoi venim la Alba Iulia. După o scurtă pauză pentru vacanțe, reluăm turneul în Elveția și Austria. Este un turneu bazat pe tipul de concert, pe conceptul despre care am vorbit la început. Va dura cîteva luni, se va încheia anul viitor. Totul merge foarte bine, oamenii sînt fericiți. Partea a doua – incredibil, dar adevărat – are parte de înțelegere în aceeași măsură ca și prima, deși, la nivel muzical, este mai dificilă. Ceea ce mă umple de bucurie, căci extazul e mai frumos decît exaltarea.

Într-un alt interviu, acum cîțiva ani, vă declarați de acord cu definiția pe  care v-a dat-o un jurnalist italian: “Angelo Branduardi e ca usturoiul”. Sînteți în continuare de acord cu ea?

Sînt întru totul de acord. E cea mai frumoasă definiție care s-a dat vreodată muzicii și imaginii mele. Jurnalistul Marco Mangiarotti, care-mi e bun prieten, a spus că muzica mea e ca usturoiul: un gust foarte exact, foarte ușor de recunoscut, pe care îl iubești sau îl urăști. Muzica mea nu lasă pe nimeni indiferent. Sînt multe persoane care o iubesc și multe care o urăsc. Și e bine că e așa. Căci artiștii pentru toate anotimpurile nu sîn artiști adevărați. Un artist trebuie să împartă publicul.

Acum cîteva decenii, în primii dvs. ani de activitate, succesul era definit altfel față de cum e definit astăzi. Care e locul muzicii dvs. speciale în lumea de azi, în care succesul are o altă dimensiune?

Succesul, astăzi, are dimensiunea temporală de 6 luni. Mă refer la talents show, unde există un învingător care dansează doar o vară și apoi dispare. Muzica e  făcută fără inimă și cu mijloace economice precare și nu mai există, din partea caselor de discuri – care practic nu prea mai sînt și în curînd nu vor mai fi deloc – capacitatea de a  cultiva artiștii, dîndu-le timp. Căci artistul nu se naște învățat, are nevoie de timp pentru a evolua, are nevoie de timp pentru a gîndi, are nevoie de timp pentru a crește. Toate acestea nu mai există azi. E un mare păcat. Așa încît chiar și potențialele talente care ar putea exista sînt tîrîte de o maree de zgomote. Căci muzica de la radio este zgomot. E zgomotul  de care îți dai seama la 3 dimineața, cînd totul e tăcut și îți dai seama ce e liniștea. Și în acel moment îți spui “deci ce era înainte era zgomot”. Eu fac muzică de 45 de ani, nu mai am nevoie să demonstrez nimic. Joc “în prelungiri”. Muzica mea e o muzică de nișă, are are însă nișe numeroase. E și o nișă de hit parade, aproape incredibil, unde ascultătorii demonstrează că iubesc ce fac eu. Fiind nu doar un artist italian, ci un artist internațional, am posibilitatea să fac ceea ce vreau. Este maximum ce-și poate dori un artist.

Muzica dvs. e iubită de generația mea, care o ascultă de 30-40 de ani, dar și de un public tînăr. Cum vedeți relația dintre ceea ce faceți și noile generații?

Vin mulți tineri la concertele mele în ultima vreme și sînt mulți tineri care au cumpărat ultimele mele discuri, care sînt tot ce se poate imagina mai anticomercial, precum Il Rovo e la Rosa. E un salt generațional, care apare la fiecare 3-5 ani, căci o parte din publicul vechi te abandonează, iar dacă nu ai un public nou, cariera ta s-a terminat. Sînt foarte fericit să-i văd pe tinerii care se apropie de muzica mea. La ultimul concert de muzică veche pe care l-am dat acum o săptămînă erau foarte mulți tineri și adolescenți  care veniseră să asculte ceva diferit. E nevoie de diversitate, de originalitate. Pentru a fi original și diferit, trebuie să ai un caracter puternic, adică un caracter rău. Iată de ce se spune despre mine că am un caracter rău. Dar sînt o persoană amabilă.

Mulțumesc, ne vedem la Alba Iulia. Nu uitaţi să luați cu dvs. și “caracterul rău”, o să fie nevoie.

Mulțumesc, a fost o plăcere. Un salut tuturor! Ne vedem foarte curînd în Alba Iulia. Va fi un festival variat și frumos. Sînt foarte curios și foarte fericit să vin pentru prima dată în România.

interviu realizat de Mircea VASILESCU