Monica Macovei: am dubii că e vorba de cadavrul lui Dan Condrea

23 mai 2016   Dileme on-line

Dispariţia patronului Hexi Pharma ar putea limita informaţiile la care procurorii trebuie să ajungă pentru a face mai departe ancheta în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale. O spune la RFI europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei. Preşedintele M10 are dubii că persoana decedată ar fi Dan Condrea.

Monica Macovei crede că "acum ar trebui să facă foarte multe autorităţile. În primul rînd, trebuie să ştim dacă acel cadavru este chiar el şi se poate lua ADN-ul şi se verifică asta sau el a fost scos sau a plecat din ţară, tocmai pentru a nu da declaraţii. Eu cred că asta este în acest moment cea mai plauzibilă versiune. Deci ADN şi să ne spună clar cine este cel de acolo".

Întrebată dacă personal are dubii că e vorba de corpul lui Dan Condrea, Monica Macovei a răspuns: "Da, am dubii, da. Am dubii, pentru că faţa este de nerecunoscut. Momentul este iarăşi unul foarte important, urma să fi dat declaraţii, poate că unii vor să nu dea declaraţii sau el n-ar fi vrut să dea declaraţii. Cred că era un moment în care dispariţia lui, nu fizică, ci din România, ar opri multe lucruri".

Citiţi şi ascultaţi mai mute pe rfi.ro

Mai multe