Miticilor, v-ați ars!

Pentru mine, va rămâne declaraţia cea mai simpatică a întregului mandat al preşedintelui ales, Klaus Iohannis. E un detaliu care nu interesează aproape pe nimeni, dar mi se pare că este exact acel detaliu de care aveam nevoie pentru a înţelege că începe (ar trebui să înceapă!) un nou stil în politica românească.

Bineînţeles, nici cuvântul stil nu impresionează prea multă lume. Poate doar câţiva profesori de română şi câţiva absolvenţi de bac tocilari vor căsca bine ochii la vederea cuvântului „stil”. Totuşi, e important.

Aţi observat formula prin care preşedintele ales Klaus Iohannis i-a solicitat Guvernului să pregătească bugetul pe 2015? „Invit Guvernul să poftească în Parlament cu bugetul pe 2015”. Să poftească. Ce să fie asta? – m-am întrebat. Tic de fost profesor? („Cutărescu, pofteşte la tablă!”). Posibil. Plus politeţe. Dar o politeţe fermă. Şi dublă: Guvernul este invitat să poftească. Pe la noi, prin sud, s-ar adăuga imediat citatul din Caragiale: „să poftească, dacă le dă mâna”. Doar că, pe ardeleneşte, nu mai e de adăugat nimic la formula lui Klaus Iohannis. Miticilor, v-aţi ars! Noul preşedinte are o fermitate politicoasă căreia nu-i poţi răspunde cu băşcălii dâmboviţene. Sau poţi, dar e inutil, te faci de râs. 

Replica lui Klaus Iohannis din campania electorală – „decât să fiu mârlan, mai bine pierd” – a intrat deja în folclor şi cu siguranţă multor oameni le-a plăcut această atitudine relaxată şi civilizată. Nu ştim, deocamdată, cât de bun preşedinte va fi, dar dacă reuşeşte să impună decenţa în limbajul politic deja e foarte mult.

Pentru asta, însă, n-ar trebui lăsat singur. Deocamdată, o bună parte din societatea românească s-a obişnuit cu mârlănia politică. Şi o bună parte a presei s-a obişnuit cu asta: cum naiba să faci audienţă fără „să-mi numere ouăle”, fără „ţigancă împuţită” şi alte declaraţii „tari”?... Uitaţi-vă la răcnetele, înjurăturile şi blasfemiile care se autoalimentează pe forumurile ziarelor, în comentariile de pe bloguri ori de pe Facebook. Uitaţi-vă la glumele de autobază pe care, în desăvârşita lor incultură, mulţi politicieni le consideră „ironii fine” şi se mândresc cu ele ca nişte caraghioşi. Uitaţi-vă la mesajele puse pe Facebook de baronetul local al PSD: după ce, cum spunea Cristian Tudor Popescu, Victor Ponta şi-a îndeplinit sloganul („Un preşedinte care uneşte”) fără să devină preşedinte, unind diaspora cu ţara, tot felul de inşi din PSD s-au apucat să-i beştelească pe românii din diaspora, pe linia cunoscută şi veche a partidului. Cu de-alde ăştia n-ai ce face: decenţa le e cu totul străină, democraţia le stă în gât. Pentru ei, românii din străinătate sunt în continuare nişte trădători de ţară, care „nu mănâncă salam cu soia”.

Aşa încât, după formula „invit Guvernul să poftească”, ar trebui să vină ceva şi dinspre partea cealaltă. După alegeri, multă lume s-a repezit să ceară demisia lui Victor Ponta. Eu zic s-o luăm pe rând. Înainte de toate, ar fi neapărat necesare nişte scuze publice. Gabriela Vrânceanu-Firea ar trebui, bunăoară, să-şi ceară scuze pentru atacurile josnice la adresa familiei Iohannis pentru că n-are copii (ca şi pentru alte ţopenii pe care le-a rostit în calitate de purtătoare de cuvânt a lui Victor Ponta). Dacă madam Firea n-o face (şi n-o va face, nici nu e cazul să ne aşteptăm la asta), Victor Ponta însuşi ar trebui s-o facă. Şi să-şi ceară scuze şi pentru atacul prostesc la adresa lui Klaus Iohannis că nu e ortodox (şi deci, nu e bun român). Şi pentru că i-a considerat pe românii din diaspora „provocatori”. Şi pentru alte măgării spuse în campanie. N-o va face nici el, căci n-are destul curaj pentru asta. În plus, i-a intrat în cap neghiobia că „aşa e în campania electorală, e permis orice”.

Totuşi, Victor Ponta a spus (după gustul meu) primul lucru inteligent şi articulat din carieră: „Să avem înţelepciunea de a tăcea toţi, o vreme”. Foarte corect. Să tacă şi să facă. Bunăoară, să poftească urgent cu bugetul în Parlament.