Mersul pe bicicletă nu se uită niciodată. Bullshit!

Bicicleta mea e una românească. O am de vreo 5 ani, şi de aici înainte în articol, în cazul în care se va mai vorbi despre ea, se va numi Bătrîna Doamnă. Dar nu ea e subiectul principal aici. Ea e doar povestitorul. Cel sau cea care va vorbi de rău despre toţi cei care şi-au abandonat “doamnele lor” din prea multă burghezie sau prea mult confort sau prea multă muncă, lăsînd loc burţilor şi guşilor. Celor care se simt vizaţi, am să le spun cîteva chestii, empirice, cum ar veni, direct din ghidon, despre greşeala pe care au făcut-o şi de ce ar fi bine să fie şi ei cu şaua sub fund:

1. Poţi să te uiţi după o tipă, cel puţin 10 metri înainte şi 10 după, cînd treci pe lînga ea în viteză, nu mai e nimic insistent sau penibil, doar te “asiguri” să nu-ţi iasă vreo maşină în cale;

2. Îţi dă senzaţia că eşti mereu în formă, şi că trupul nu ţi-e anchilozat, în urma celor 8-10 ore de job în care îl trimiţi să stea pe scaun în faţa comp-ului;

3. Muzica din mp3 player se aude altfel, capătă mai multă vitalitate, percepi altfel un vers, la 30 de km pe Calea Victoriei (recomand un Whitest Boy Alive);

4. Poţi să spui NU tuturor evenimentelor care adună biciclişti, doar pentru că un brand s-a gîndit că i-ar face imaginea cool. De fapt, poţi să spui NU tuturor chestiilor care încearcă să transforme frumuseţea unei plimbări într-o chestie de masă.

Atît am avut de zis. Chiar nu militez pentru un oraş numai de biciclişti şi alte porcării, îmi place cînd sînt singur printre maşini, nu cu încă 10. E mai mult un reproş pentru amicii mei imaginari care îmi demonstrează că mersul pe bicicletă se mai şi uită.

Andrei HAŢEGAN este vocalistul trupei The Amsterdams. Mai multe aici: www.myspace.com/theamsterdams