Meniu gourmet pentru gurmanzi
Da, cam așa aș putea strînge sub o singură pălărie impresiile lăsate de audiția a trei discuri apărute în ultima perioadă; în general constat că există interes, din punctul de vedere al caselor de discuri importante la nivel internațional, mai ales pentru ceea ce aș numi rarități sau curiozități.
Muzică de cameră cu Daniel Hope și prietenii săi
Aș putea număra pe degete discurile cu muzică de cameră care au apărut anul acesta. Într-un fel, nu mă mir: muzica de cameră este considerată o nișă în nișa și așa îngustă a muzicii clasice. Muzica de cameră a fost laborator de creație pentru marii compozitori clasici și romantici, locul unde au experimentat noi tehnici, noi idei. S-a născut dintr-o necesitate socială, atunci cînd oamenii se strîngeau în saloane pentru a asculta muzică sau pentru a cînta ei înșiși muzică – astăzi, asemenea obiceiuri au dispărut cu desăvîrșire, nu însă și oamenii care gustă un asemenea gen interpretat de un număr restrîns de instrumente.
„Sufletul“ discului lansat în 20 aprilie 2015 este violonistul Daniel Hope; este din surprinzător că acest muzician care a devenit o vedetă mai ales datorită unor proiecte mai curînd la granița muzicii clasice, revine pe tărîmul muzicii clasice 100%. După “Spheres”, „Escape to paradise” și “Vivaldi by Max Richter”, Daniel Hope propune cvartete de Mahler, Schumann și Brahms – aș zice că în contextul actual, e o dovadă de mare curaj.
Ascultînd discul, îți dai seama de ce o casă de discuri și-a asumat însă riscurile unui album cu muzică de cameră. Cei patru interpreți sînt muzicieni de o valoare incontestabilă – violonistul britanic Daniel Hope și trei americani, violistul Paul Neubauer, violoncelistul David Fickel și pianista Wu Han, reuniți sub auspiciile Chamber Music Society of Lincoln Center din New York, una dintre cele mai prestigioase asociații americane avînd drept scop promovarea muzicii de cameră. De altfel, directorii artistici ai acestei asociații sînt David Finckel și Wu Han. Ar mai fi de spus că David Fickel a făcut parte pînă de curînd din Cvartetul Emerson, multi-premiat cu Grammy.
Iar discul sună excepțional – este o înregistrare dintr-un concert live, iar autenticitatea trăirii live a interpreților se păstrează; repertoriul nu este unul prea des abordat: Cvartetul cu pian de Gustav Mahler (singura parte din acest cvartet pe care Mahler nu l-a mai terminat niciodată), Cvartetul cu pian op.47 de Robert Schumann și Cvartetul cu pian nr.1 op.25 de Johannes Brahms.
Cine vrea să asculte pentru prima dată în viața lui muzică de cameră, cine, dimpotrivă, apreciază deja foarte mult acest gen, găsește în acest disc un companion potrivit; cum ai putea să nu apreciezi Excelența?
„Lost and found“ cu oboistul Albrecht Mayer
Există ceva nedescoperit în repertoriul muzicii clasice din secolul al XVIII-lea? La prima vedere, am spune “nu”, dar ne-am înșela, pentru că, iată arhivele vechi ascund încă surprize.
Albrecht Mayer, un celebru oboist al timpurilor noastre, cu o importantă carieră solistică desfășurată în paralel cu activitatea de membru al uneia dintre cele mai bune orchestre la nivel mondial, Orchestra Filarmonicii din Berlin (apropo, Filarmonica din Berlin vine în septembrie la Festivalul Enescu!), a descoperit cîteva partituri ale unor compozitori contemporani cu Mozart în vechi arhive din Saxonia și Turingia și le-a înregistrat pe un disc apărut în februarie 2015.
Sînt concerte semnate de Franz Anton Hoffmeister, Ludwig August Lebrun, Josef Fiala și Leopold Kozeluch; sigur, nu sînt capodopere (am avea totuși așteptări prea mari), dar ne aflăm în fața unei muzici sensibile, echilibrate, strălucitoare, interpretată absolut exemplar de Albrecht Mayer și Kammerakademie Postdam. Ar fi bine de adăugat că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-a scris multă muzică pentru instrumente de suflat; flautul, oboiul și clarinetul erau instrumentele preferate de mulți muzicieni amatori, așa că cererea a creat și oferta. Și mai mult, răsfoind biografiile compozitorilor de pe acest disc, afli și că Franz Anton Hoffmeister a fost proprietarul primei edituri muzicale din istorie – Artaria.
Nu întîmplător acest disc a fost difuzat în premieră românească de Radio România Muzical chiar în prima zi de vară; discul acesta chiar aduce în casele celor care iubesc muzica clasică soarele cald al verii, zîmbetul și promisiunea unei vacanțe reușite.
„Time present and time past“ și clavecinul lui Mahan Esfahani
Știți cum arată și cum sună un clavecin, instrumentul care a precedat în istoria muzicii pianul? În România, unde nu există o prea mare tradiție a interpretării muzicii baroce, clavecinul este cu atît mai mult un instrument din cabinetul cu ciudățenii al istoriei.
Însă sînt convinsă că și alte țări din Europa, unde muzica veche are o tradiție, noul disc al clavecinistului iranian Mahan Esfahani a produs semne de întrebare. Un disc avînd clavecinul în prim-plan?
Se pare că miza a fost însă cîștigătoare, dacă ar fi doar să răsfoim cronicile internaționale referitoare la acest disc lansat în 11 mai 2015; mai mult, discul figurează în top 10 al vînzărilor albumelor de muzică clasică în Marea Britanie. Totul este altfel pe acest album: interpretul, repertoriul.
Ne-am putea închipui un iranian care cîntă muzică clasică la un clavecin? Ei bine, el este acest Mahan Esfahani, născut în 1984, cu studii în Statele Unite ale Americii, actualmente profesor la Guildhall School of Music and Drama in London, cu carieră care se numără în concerte pe marile scene ale lumii și mai multe discuri, toate recenzate la superlativ de presa internațională.
Iar repertoriul: un melanj de muzică barocă (Alessandro Scarlatti, Johann Sebastian Bach), clasică (Carl Philipp Emanuel Bach) și contemporană (Henryk Gorecki și Steve Reich) – o alăturare cel puțin îndrăzneață, însă foarte interesantă și ofertantă din punct de vedere auditiv. Mahan Esfahani nu apare singur pe acest disc, ci alături de ansamblul Concerto Koln, specializat în interpretarea muzicii vechi.
„Dacă este să cumpăraţi un singur album de clavecin în viaţa dumneavoastră, luaţi-l pe acesta. Este senzaţional!“ scrie The Times. Cred că are dreptate!
Discurile prezentate au fost difuzate de Radio România Muzical și pot fi reascultate oricînd pe site-ul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2015”.
Albumele sînt disponibile și în România în magazinele de specialitate și pe site-urile www.getmusic.ro și www.emag.ro. Fișierele audio se pot cumpăra de pe www.itunes.com.