Mein Kampf - o ediţie critică

5 ianuarie 2016   Dileme on-line

În Germania apare - după 70 de ani - ediţia critică a scrierii programatice a lui Adolf Hitler, Mein Kampf (Lupta mea). Pînă-n 1945 cartea s-a publicat într-un tiraj de 20 de milioane de exemplare. Drepturile de autor, deţinute de landul Bavaria, au expirat cu începerea anului 2016.

La sfîrşitul acestei săptămîni, se va difuza în Germania cartea semnată de Adolf Hitler, Mein Kampf. Este pentru prima dată în ultimii 70 de ani, care s-au scurs de la moartea lui Hitler, în 1945, că această scriere controversată va putea fi achiziţionată legal în Germania. Drepturile de autor le-a deţinut pînă acum landul federal Bavaria. După 1990, autorităţile bavareze au încercat, în zadar, să stopeze ediţiile pirat care au fost publicate în cîteva ţări post-comuniste, inclusiv în România unde cartea a apărut după 1993 în două tiraje. "Mein Kampf" a fost reeditat şi de cercuri neonaziste, fiind disponibil, sub formă electronică, gratuit, şi pe internet.

Potrivit legislaţiei în vigoare, la 70 de ani după moartea unui autor, drepturile asupra unor scrieri reintră în domeniul public şi ele pot fi retipărite. Institutul de Istorie Contemporană din München (IfZ), ţinînd cont de această prevedere, a pregătit acum o ediţie critică. Cele două volume, intitulate simplu: Hitler, Mein Kampf. O ediţie critică, vor dispune de un aparat ştiinţific extins. În afară de un amplu studiu care însoţeşte reeditarea, textul propriu zis va fi adnotat cu aproximativ 3.700 de note de subsol. Faţă de ediţiile, apărute între anii 1924 şi 1945, care cuprindeau aproximativ 1.000 de pagini, reeditarea actuală va avea peste 1.900 de pagini.

Barbara Zehnpfennig, de la catedra de politologie a Universităţii din Passau, este de părere că după 70 de ani de democraţie, cititorii vor percepe Mein Kampf cu responsabilitate civică. Pe de altă parte, ea a susţinut - într-un interviu radiodifuzat (DLF) - că în vremuri cînd populismul de dreapta şi xenofobia renasc în Europa, reeditarea cărţii Mein Kampf vine la momentul potrivit: "Din această carte putem afla de unde vine xenofobia, cum se proiectează ea pe alte persoane pentru a le putea urî."

Citiţi mai multe pe rfi.ro

Mai multe