Mein Kampf în ediţie critică
Peste trei ani, Mein Kampf intră în domeniul public. Asta înseamnă, teoretic, că orice editură interesată va putea publica, în orice limbă, cartea lui Adolf Hitler. Drepturile de publicare sînt deţinute de Ministerul Finanţelor al landului Bavaria, care le-a preluat de la editura Eher. În baza unei înţelegeri cu Aliaţii, landul s-a opus, pînă acum, ca aceste cugetări ale dictatorului nazist să fie reproduse. Cartea a apărut totuşi în numeroase ediţii pirat, chiar dacă funcţionarii au interzis din principiu traducerea şi difuzarea. Acum vor să susţină publicarea unei ediţii „ştiinţifice-critice”, anunţă Süddeutsche Zeitung.
Ministrul bavarez al Finanţelor Markus Söder (CSU) a anunţat recent că va încuraja Institutul pentru Istorie Contemporană din München să publice această ediţie specială, ba chiar că va finanţa acest proiect cu 500.000 de euro de la bugetul local. „Scopul este demistificarea cărţii”, a spus Söder.
Organizaţiile neguvernamentale pe care le-a consultat pînă acum şi-au dat acordul de principiu pentru proiect cu condiţia ca volumul să fie însoţit şi de o ediţie pentru uz didactic, care să conţină pasaje şi rezumate explicate critic pe înţelesul elevilor de liceu. O carte-tabu devine materie de studiu în şcoală.
(M. M.)