Maşina-metaforă. Ghiduşii animate. Un nou început şi încă un sfîrşit
Aprilie 1988. Ca de obicei, politica e la ordinea zilei. Politica şi dezastrele. Dacă săpăm mai adînc, ajungem şi la realizări. Durabile. În Japonia, era deschis traficului podul Seto. Făcea legătura între prefecturile Okayama şi Kagawa, trecînd prin cinci insuliţe din Marea Interioară Seto. La cei peste 13 km ai săi, structura este şi în prezent cel mai lung pod dublu etajat din lume. Traversarea sa, cu maşina sau cu trenul, durează aproximativ 20 de minute. Iar taxa este ceva mai mare de 30 de euro.
Se împlineau 200 de ani de la colonizarea de către europeni a Australiei. Pentru a sărbători evenimentul, la Brisbane era inaugurată Expoziţia Mondială, avînd ca temă “Petrecerea timpului liber, în era tehnologiei” şi drept mascotă un ornitorinc pe nume Expo Oz. Aproape16 milioane de vizitatori au venit în Capitala provinciei Queensland, pentru a admira exponatele, în cele şase luni cît a fost organizat evenimentul.
Procesul intentat americanului de origine ucraineană John Demianiuk ţinea capul de afiş al jurnalelor vremii. Acuzat că ar fi fost însuşi “Ivan cel Groaznic” – paznic al lagărului de concentrare nazist de la Sobibor şi responsabil pentru moartea a peste 27.000 de evrei, era condamnat la moarte, în aprilie 1988, de către un tribunal israelian. Cinci ani mai tîrziu, verdictul a fost invalidat de Curtea Supremă a aceluiaşi stat, deoarece apăruseră oarece dovezi din care reieşea că nu ar fi fost vorba de una şi aceeaşi persoană. Întors acasă, în Ohio, Demianiuk a fost acuzat din nou, în 2001, în baza faptului că fusese paznic în trei lagăre de concentrare. Opt ani mai tîrziu, a fost trimis spre judecată în Germania, unde a fost găsit vinovat de complicitate la crimă, în cazul a 27.900 de evrei, şi condamnat la cinci ani de închisoare. N-a mai apucat să execute pedeapsa, deoarece a încetat din viaţă, din cauze naturale, la 91 de ani, într-un azil de bătrîni din Germania, în martie 2012.
Întorcîndu-ne la muzicile noastre cele de toate zilele, să notăm prezenţa între primele zece melodii ale topului din Statele Unite a fiicei lui Nat King Cole. Natalie figura cu Pink Cadillac - o preluare a unei melodii compuse la începutul anilor ’80 de Bruce Springsteen. Începînd cu Mustang Sally a lui Wilson Pickett şi continuînd cu Little Red Corvette a lui Prince, marca de maşină este de fapt o metaforă pentru calităţile sexului opus. De altfel, "The Boss” s-a opus ca piesa sa să fie interpretată de o doamnă. Vezi cazul lui Bette Midler, din 1983. Ironia sorţii face însă ca succesul comercial să fi fost adus de versiunea unei alte doamne – Natalie Cole, peste cinci ani de zile.
Michael Jackson venea cu un mesaj cît se poate de serios. Dacă dorim să schimbăm lumea, trebuie să începem prin a ne schimba pe noi înşine. Compusă de Glen Ballard şi de Siedah Garrett, Man in the Mirror avea să fie nominalizată la Premiul Grammy pentru cea mai bună înregistrare a anului. Videoclipul venea şi el cu o schimbare. “Regele muzicii pop” nu apărea în imagine decît spre final, şi atunci doar pentru cîteva secunde. Erau înfăţişate în schimb momente şi personaje care marcaseră istoria Omenirii, după Cel de-al Doilea Război Mondial.
Erau australieni şi acţionau în consecinţă. Chitaristul şi saxofonistul grupului INXS, Kirk Pengilly, declara că nu-i place videoclipul piesei Devil Inside, deoarece este “prea american”. Era normal să fie astfel, din moment ce fusese filmat în localitatea californiană Balboa, în regia lui Joel Schumacher.
În privinţa locului întîi, inspiraţia pentru compunerea piesei respective o reprezintă un alt single ajuns pe această cea mai înaltă poziţie. În ianuarie 1974, cu fostul său coleg de la Beatles – Paul McCartney – în grupul de instrumentişti, şi cu Harry Nilsson acompaniindu-l vocal, Ringo Starr ajungea pe locul întîi în Statele Unite, cu You’re Sixteen. Videoclipul avea să fie realizat abia peste patru ani şi o aducea în rol principal pe vedeta Carrie Fisher (interpreta Prinţesei Leia din prima trilogie Războiul stelelor).
Peste zece ani, Billy Ocean pornea de la un vers al melodiei preluate de Ringo şi urca pe locul întîi în Billboard Hot 100, cu Get Outta My Dreams, Get into My Car. Piesa a beneficiat de un videoclip tare jucăuş, în care actorii sînt însoţiţi de personaje din desene animate.
Să nu-i omitem pe Steelborn, cei care deschid Radio Grafiile, cu una din piesele de pe albumul lor de debut, intitulată cum altfel decît Un nou început. Şi produsă à la Adele, de Balauru’ de la Trooper. Deoarece, la origini, melodia suna astfel. Ascultaţi şi comparaţi...
La final, un cuvînt întru memoria lui Dick Clark, unul dintre pionierii divertismentului TV din Statele Unite, dispărut din viaţă săptămîna aceasta, la 82 de ani. Pentru că este weekend şi pentru că presupun că aveţi ceva mai mult timp liber, vă propun să vizionaţi emisiunea aniversară realizată de Clark, acum 30 de ani. Se împlineau atunci 30 de ani de la prima ediţie American Bandstand – show-ul care a apărut şi s-a dezvoltat odată cu televiziunea. Lectură, audiţie şi vizionări cu bine!
Alexandru Gheorghiaş a fost realizator-prezentator timp de zece ani la Radio Contact, în perioada 1990-1999, răstimp în care a girat cele peste 270 de ediţii ale "Topului nostalgic" şi emisiunea "Contact Gold". Din primăvara lui 2011, a reluat seria "bătrîneştilor", prin Radio Grafii - o emisiune de oldies şi nu numai. Arhiva Radio Grafiilor poate fi ascultată aici.