Mai facem literatură în şcoală?

Transcriu aici din caietul unui elev de clasa a VII-a: „Arta poetică este un concept cu un caracter normativ specific esteticii ce desemnează un ansamblu de reguli/norme privind «naşterea» sau facerea poeziei ori în general tehnica literaturii.” Aţi înţeles, dragi cititori? Vă place cum sună? Aţi vrea să faceţi din nou clasa a VII-a? Că mai am exemple.

Sînt, de-o viaţă, profesor de română. Am predat la toate nivelurile, de la clasa a V-a pînă la facultate. Dar de la o vreme simt că-mi ies din fire de cîte ori vine vorba despre tema „tinerii de azi nu mai citesc” şi îmi pun întrebarea firească: „Oare de ce nu mai citesc?” Mă rog, de fapt, ei citesc. Pe plan mondial, generaţia tînără de azi – arată nişte studii serioase – citeşte mai mult decît cele de dinainte, inclusiv datorită faptului că Internetul şi tehnologia modernă au sporit accesul la lectură. Şi la noi lucrurile stau cam la fel, dacă ne referim strict la cantitatea de texte citite, de orice fel ar fi ele. Adevărata problemă este că tinerii, s-ar părea, citesc mai puţină literatură. Sau alt fel de literatură decît cea cu care s-au format generaţiile mai vechi.

De ce? Una dintre explicaţii, după părerea mea, este aceasta: sistemul şcolar nu le cultivă plăcerea de a citi, ci mai degrabă le-o strică. De ce, bunăoară, un copil trebuie să afle atît de devreme ce este arta poetică, ce înseamnă „caracter normativ”, ce înseamnă estetică, norme, reguli, tehnica literaturii? Exemplul de la începutul articolului este doar unul dintre multele care se pot da. E plin de termeni complicaţi, greu de explicat unor copii de 12-13 ani. Şi, mai ales, e o chestiune „tehnică”, teoretică. Programa şcolară şi manualele de gimnaziu sînt pline de asemenea noţiuni, pentru că, în ansamblu, aceasta a fost „viziunea” care le-a produs: multă informaţie, multă teorie, multe teme de „tehnică a literaturii”. (La care se adaugă lecţiile de gramatică – descriptive şi greoaie, care invită la tocit; dar asta e altă discuţie, în care nu mă amestec.) Faţă de ceea ce conţin manualele, mulţi profesori simt nevoia să le dea elevilor „în plus”, panicaţi că nu vor avea rezultate bune la evaluările naţionale. Mulţi părinţi presează în aceeaşi direcţie: „Daţi-le în plus, ca să fie mai bine pregătiţi decît alţii, că e competiţia mare şi vrem să prindă un liceu bun.”

Chinuiala continuă la liceu: şi mai multă teorie, şi mai multe chestiuni tehnice, şi mai mult stres (din cauza bacalaureatului, desigur; de parcă bacalaureatul ar fi un sfîrşit, nu un început). Şi foarte, foarte puţină literatură universală, şi aceea alungată la „lecturi suplimentare.” (Dar cine mai are timp de lecturi suplimentare cînd un elev de gimnaziu are 6-7 ore zilnic?) Aşa că elevii noştri termină şcoala fără să fi auzit măcar numele unor scriitori importanţi din lumea de azi. Or, mi se pare că în era globalizării nici o cultură nu se mai poate închide în ograda proprie. Multe dintre textele literare prezente în manualele de gimnaziu sînt neadecvate pentru vîrsta de 11-14 ani şi plicticoase. Şi, mai ales, sînt vechi, aparţin unor autori canonici, „reprezentativi pentru cultura naţională”. Ceea ce, într-un fel, e bine, dar în alt fel e greşit: există o sumedenie de texte literare mult mai simpatice şi prietenoase, scrise de autori „mai puţin reprezentativi”, dar mult mai atrăgătoare pentru copii. În plus, tratarea foarte rece şi analitică a literaturii (cu multe noţiuni tehnice şi abstracte), care în principiu ar trebui să le creeze elevilor anumite competenţe în înţelegerea textului literar, are un efect pervers: strică plăcerea de a citi, de a descoperi lumea şi valorile ei prin intermediul literaturii. Nu spun că nu e nevoie de noţiuni care să formeze anumite competenţe, dar mi se pare că în şcoala noastră literatura se predă, în ansamblu, cam sec şi frigid.

N-aţi auzit niciodată elevi (inclusiv dintre cei mai buni) care după ce termină şcoala spun că nu mai vor să audă de „română” şi în special de materia obligatorie pentru bac? Nu-i păcat? Cititul e o plăcere şi-o bucurie. Cum se întîmplă că mulţi absolvenţi de liceu (şi de facultate) rămîn cu senzaţia că literatura e ceva greu, iar cititul e o obligaţie şcolară plicticoasă de care trebuie să scapi şi să uiţi cît mai repede? Întreb doar. N-am un răspuns. Dar tot aud şi citesc comentarii, tot văd indignări în faţa unor studii (precum Barometrul cultural) care arată că mulţi tineri nu mai citesc nici o carte după ce termină şcoala. N-ar fi sănătos să pornim de undeva ca să găsim o soluţie la această problemă, în loc să ne indignăm fatalist? De aceea întreb.

Articol apărut pe Blogurile Adevărul