Mabul
Mabul, tradus The Flood în engleză, e un film special. L-am văzut împreună cu băieții mei, de 14 și 15 ani, și lor li s-a părut la fel. E dintr-o lume departe de lumea noastră, dar din care vin multe în lumea noastră, dacă e să dăm crezare preceptelor biblice.
Yoni, un băiat de 13 ani, e prins între o familie cu probleme și colegi de școală cu probleme. Tatăl s-a abandonat consumului de marijuana, mama încearcă să-și găsească alinarea într-o relație paralelă, iar peste noapte apare în casă fratele lui de 17 ani, autist, proaspăt externat dintr-o instituție specializată care s-a închis din lipsă de fonduri.
Toată lumea se prăbușește în capul lui Yoni, iar el încearcă să-i facă față întîi prin forță. Exersează zilnic tracțiuni la bară, face temele colegilor pentru a cîștiga bani cu care cumpără substanțe anabolizante care să-i crească puterea și masa musculară. Strigă din toți rărunchii la malul mării ca să răgușească și să aibă o voce mai groasă, mai bărbătească. Toate eforturile astea îi consumă multă energie și dau puține rezultate.
Apoi, aproape pe nesimțite, Yoni începe să descopere puterea și frumusețea relațiilor cu cei din jurul său, binele care îi poate veni din ele. O fată care îi și îl place, fratele său, iar apoi tatăl său.
Pe tot parcursul filmului, Yoni se pregătește de Bar Mitzvah, ritualul evreiesc de trecere a unui copil de sub responsabilitatea părinților sub propria sa responsabilitate. Între versetele biblice pe care trebuie să le învețe pentru această ocazie, le repetă cu precădere pe cele legate de Noe și de atitudinea lui exemplară în rîndul generației sale.
Băiatul alege, la rîndul lui, să aibă o atitudine ieșită din comun. Filmul e special pentru că vede lumea prin ochii unui copil care, deși agresat și strîns cu ușa din toate părțile, găsește în el puterea de a întoarce lumii altceva. Îi opune egoismului generozitatea, încrîncenării - zîmbetul, renunțării - determinarea, prejudecăților - deschiderea și înțelegerea.
Deși are doar 13 ani, Yoni dă dovadă de o putere pe care adolescenții mai mari ca el și adulții par să nu o mai aibă. Mai mult, în final reușește să le redea și lor încrederea că pot redeveni mai buni. E un mesaj necesar într-o lume care pare să uite de unde a plecat și de unde îi poate veni salvarea.
Cosmin ALEXANDRU este Managing Partneral B&P Brandivia Branding and Communication.
Filmul “Potopul” al regizorului Guy Nattiv va fi prezentat în cadrul Festivalului Filmului European, sîmbătă, 5 mai, ora 20:30, la Cinema Studio. Mai multe detalii pe www.ffe.ro. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului se desfăşoară în București (3 - 13 mai), Brașov (10 - 13 mai), Timișoara (17 - 20 mai), Tîrgu-Mureș (17 - 20 mai) și Iași (24 - 27 mai).