Lupta cu îngerul la români
(Apărut în Dilema veche, nr. 497, 20-26 sep. 2002, la tema "Om bogat, om bogat")
"Vedeţi dumneavoastră, dacă un înger ar veni aşa pe seară - fîl, fîl - şi mi-ar zice: nea Dumitre, dumneata ai fost un pensionar de treabă, sărac din tinereţe, cu familie mare şi copii care acu' îţi trag un şut în fund, şi mi-ar arăta toate alea ale lui de înger să mă conving eu că nu e, dracu, de la vreo emisiune d'aia care-şi bate joc de oameni, şi mi-ar zice dup-asta, uite, noi ăştia ne-am gîndit să te facem miliardar peste noapte, eh, atuncea, domnu' reporter, o să zic şi eu că ăia care ieri n-aveau nici d-un pepene şi azi ne scuipă din jeep sînt oameni cinstiţi ca mine, numai că au avut aşa o baftă să dea îngeru' peste ei mai devreme." Nea Dumitru îmi clipeşte hîtru cu un ochi. Îl mai întreb, credul şi prost ca orice reporter devotat micilor poveşti care nasc mari articole, cînd şi cum i s-a întîmplat să fie scuipat dintr-un jeep. Cu o dezamăgire bruscă şi autentică, nea Dumitru pune punct gloriosului articol ce v-ar fi furat cu siguranţă privirile de la primele lui propoziţii - Dumitru Călan a fost scuipat de şoferul unui jeep. Pur şi simplu. - cu cuvintele: "Hai, dom'le, atîta lucru nu v-au învăţat în presă? Era o metaforă."
Sper că o s-aveţi toată înţelegerea pentru tot ce va urma. Cu coada între picioare şi cu un mare articol mort de la primele propoziţii veţi conveni că mai mult decît "toţi care are averi e hoţi şi fură" nu puteam să scot de la doamna Mariana, o femeie cu batic, bine proptită pe un scăunel de pescar, în spatele unui morman de pepeni. Şi, cum piaţa e mare şi lungă şi mulţi oamnei feluriţi mişună printr-însa care cu treaba şi îngerii şi dracii şi pepenii lui, nimic să nu vă pară ciudat cînd am să vă spun că la întrebarea cu averile şi cinstea o doamnă, nu atît în vîrstă cît voinică şi nu atît voinică pe cît rujată, m-a scurtcircuitat cu o lovitură de geantă bine ţintită drept în moalele capului. Cuvintele pe care le-a însoţit loviturii mi-au rămas, ce-i drept, mai mult ca un ecou stins şi, tocmai de aceea, prea puţin lizibile şi concrete: "Bă-dă-ra-nu-le! Îmi furi cartofii! (cred) Cine naiba te-a pus! Fură! Fură!". Poate că ultimele strigăte ale doamnei cu ruj roşu au fost răspunsul la întrebarea mea. Dar, după cum v-am spus deja, nu pot fi deloc ferm, iar ceea ce cred trebuie considerat mai mult o părere şi o opinie şi, în nici un caz, o convingere pe temeiul unei baze solide.
Însoţit de priviri împărţite (acuzatoare, amuzate, compătimitoare) şi de o inevitabilă ruşine, am ieşit din piaţă cu regretul de a fi lăsat în urmă cel puţin vreo duzină de păreri interesante.
Pe stradă, primele trei răspunsuri au sunat cam aşa: "Foarte puţini şi-au făcut averea pe căi cinstite. Să vă dau un exemplu: Gigi Becali. Are ăsta faţă de afacerist cinstit? Şi aşa-s toţi." (Camelia Bocciu, asistentă medicală)
"Imixtiunea politicului. Părerea mea. Totu' e furt. Averile se fac în cîrdăşie cu cine e la putere." (Bogdan, student)
"Nu ştiu în altă parte, da' la noi, în afară de ăia care au avut moşteniri babane dinaintea comunismului şi ăia care au cîştigat la loto, eu nu cred să fie cineva care, fii atent la paradox, să nu se fi înţeles cu oamenii statului ca să fure statul. Nu, dacă mă gîndesc bine, taie-i p-ăia care au cîştigat la loto, că oricum n-au să vadă vreun ban vreodată." (Iulian Serea, inginer)
Următoarele cinci păreri au fost aruncate în fugă. Probabil că există un stas al răspunsurilor date în fugă la această întrebare, pentru că, din cinci persoane, patru au răspuns, greu de crezut, identic: "Toţi fură.". Unul singur, Răzvan Cervici, şomer, 34 de ani, a rostit enigmaticele cuvinte: "Sînt copiii părinţilor lor".
O domnişoară s-a plîns că are o groaznică durere de cap. Dacă o întreb despre averi şi oameni bogaţi, mi-a spus, s-ar putea ca durerea să-i dea pe-afară. În afară de asta, ce treabă are ea cu oamenii ăştia. Să întreb pe alţii.
Alţii, doamna Chiose, 49 de ani, pictoriţă, are o teorie, spune ea, "bazată eminamente pe bun-simţ". Şi anume: "Dacă oamenii ăştia, buni-răi, nu contează, şi-ar fi cîştigat averile pe căi cinstite, nu că nu şi-ar fi făcut vile peste vile şi nu şi-ar fi cumpărat cele mai scumpe maşini, nu, asta-i normal şi fiecare om face ce vrea cu banii pe care-i are, dar atunci cînd ar fi dat nas în nas cu omul de rînd cum au fost şi ei odată nu l-ar trata ca pe un gîndac sau ca pe o fiinţă inferioară că s-ar gîndi pînă la urmă la el ca la egalul lor într-o oarecare măsură. Ar zice şi ei bună-ziua şi-ar avea bun-simţ ca orice om care şi-a cîştigat cu greu averea, că banul nu se găseşte în copaci, nu? Cu părere de rău, eu una n-am văzut om cu avere care să aibă şi bun-simţ, aşa că, ori i-au luat de-a gata de la cineva, ori i-au cîştigat furînd. Altă cale nu există."
Şi, după doamna Chiose, providenţa şi-a trimis de-a dreptul în mine pe căi ascunse şi legănate, mesagerul. Iar acesta, cu iz de votcă şi iar de votcă, astfel a grăit: "Pleacă, dom'le, acasă cu întrebările astea". Toate lucrurile au sensul lor ascuns. Eu aşa cred. Am plecat.
Happy Ending
Cu forţe nebănuite, înfruntînd făţiş vrăjmaşul, m-am întors a doua zi, n-o să credeţi, tocmai în piaţă. Chiar de la prima întrebare, lumea s-a arătat îngăduitoare în privinţa averilor unor oameni, iar domnul Birbirică mi-a dat numai puţin de trei exemple de oameni cinstiţi pe care-i cunoaşte el din Banat ce astăzi trăiesc într-un huzur fără griji. Toţi aceştia au purces pe la începuturile anilor '90 în afara ţărişoarei noastre şi s-au întors cu bani pe care i-au investit cu cap. Acum au de toate şi nu mai sînt vecinii domnului Birbirică, dar îl sună şi îl întreabă de sănătate. O doamnă mi-a spus că şi bogaţii tot oameni sînt: unii buni şi alţii răi. O alta mi-a atras atenţia ca nu care cumva să-i uit pe fotbalişti. (Şi, Doamne, cum aş fi putut să-i uit?)
În sfîrşit, am început şi eu să mă dumiresc. Averile sînt ca reportajul: sînt zile în care se fac furînd şi altele în care joci fotbal. Nici o dilemă.