Lupta cu elitele
De-a lungul tranziţiei, a revenit destul de des în atenţie chestiunea „elitelor”. S-a spus că regimul comunist a distrus elitele şi, pentru a reconstrui ţara, e nevoie de formarea unor noi elite politice şi intelectuale. Au fost dispute pe tema „elitismului” şi „antielitismului”. Dar se întîmplă şi la case mai mari.
În revista britanică The Economist a apărut, înainte de Crăciun, un articol intitulat „Off with their heads”. În ediţia online, titlul era mai direct: „The world has become obsessed with elites” („Lumea a devenit obsedată de elite”). Autorul crede că 2016 a fost un an prost pentru elite, din cauza valurilor de populism, şi porneşte de la cîteva exemple: alegerea lui Donald Trump, votul pentru Brexit şi pierderea referendumului din Italia de către premierul Renzi. În toate, au contat argumentele populiste; sau măcar senzaţia că cei care le susţin sînt „cu poporul, pentru popor”, în timp ce adversarii lor (suporterii lui Hillary Clinton, britanicii care voiau să rămînă în UE, italienii care, în acord cu premierul, susţineau reforma sistemului politic) păreau nişte sofisticaţi care nu ţin seama de ce vor masele. „Masele vor sînge, iar elitele tremură”, scrie The Economist.
Dar cum arată elitele? „Pentru dl Trump, mult hulitele elite reprezintă establishment-ul politic de la Washington şi presa. Dar pentru oponenţii săi, un miliardar care trăieşte într-un turn de aur şi îşi pune în minte să cîştige preşedinţia arată unde te poate duce statutul de elită. Cei care au militat pentru Brexit au fost împotriva elitelor liberale – economiştii, universitarii şi jurnaliştii care demonstrau ce consecinţe poate avea ieşirea din UE. Dar chipul campaniei pentru Brexit a fost Boris Johnson, absolvent de Eton şi Oxford”, comentează The Economist. Şi Johnson, şi Michael Grove (alt suporter al Brexit-ului) sînt, de multă vreme, reprezentanţi ai elitei politice britanice.
Ca să explice termenul, The Economist (cea mai deşteaptă revistă, după gustul meu) o ia de la 1823, cînd a fost consemnat prima dată cuvîntul elite în Oxford English Dictionary, cu sensul de „partea cea aleasă sau floarea societăţii ori a unui grup ori clase de persoane”. De atunci, multă apă a curs pe Tamisa, astfel încît, începînd cu dezvoltarea discursului anti-autoritate din anii ’60, s-a construit şi o atitudine, tot mai sofisticată, împotriva elitelor. De această atitudine profită populismul, care alimentează temerile şi ignoranţa „poporului”, prin stereotipii de gîndire, exemplificate astfel de The Economist: „elitele financiare au distrus economia mondială, elita economiştilor n-a prevăzut criza, elita oamenilor de ştiinţă care bombăne despre schimbările climatice i-a făcut pe mineri să-şi piardă slujbele, elitele jurnalistice londoneze ignoră problemele pe care le au muncitorii britanici din cauza imigranţilor, elitele culturale controlează ce e voie şi ce nu-i voie să spui despre minorităţi”. Toate acestea – şi altele – sînt exploatate de populişti în favoarea lor.
Concluzia articolului, aşadar, e clară: „Cei care sînt supăraţi în general pe elite, dar nu ştiu să spună mai clar ce sau cine anume îi supără, trebuie să se gîndească de două ori înainte de a vota un populist care le promite să pedepsească elitele, oricare ar fi ele”.
Cum stau lucrurile la noi în comparaţie cu alte ţări? Un partid populist n-avem, dar populismul e răspîndit cam peste tot. Elitele politice pe care doream să le reconstruim în anii ’90 (vă mai amintiţi? „vrem tineri în politică!”) arată cam palid: în guvern şi în parlament e plin de oameni cu probleme penale, cu afaceri ori activităţi controversate. Oameni care nu ştiu să scrie corect în limba română ajung europarlamentari. Poporul votează plagiatori şi condamnaţi penal. Şi n-ai ce-i face, căci – nu-i aşa? – „poporul e suveran”. Elitele intelectuale (şi mai ales cîţiva reprezentanţi ai lor) au fost şi ele, de multe ori, ţinta unor atacuri mediatice violente. În plus, ca să fim „conectaţi” la Occident, am împrumutat şi discursul împotriva elitelor, înainte de a ni le reconstrui ca lumea.
Cam pe-aici sîntem. Să stăm liniştiţi la locurile noastre şi să aşteptăm ca noul guvern să ne dea ce ne-a promis, nu?
Articol apărut pe Blogurile Adevărul