Lucrarea de control

16 decembrie 2019   Dileme on-line

Istoricul Robert Tucker, unul dintre cei mai pasionați biografi ai lui Stalin, a relatat în celebra sa carte despre „Revoluția de sus” o întîlnire a dictatorului sovietic cu aktivul istoricilor. Se petrecea la Kremlin, în primăvara lui 1934. Potrivit lui Tucker, în mintea lui Stalin gesta ideea declanșării epurării masive a „vechilor bolșevici”, mulți dintre ei fiind colegi de generație și de revoluție cu el, dar pe care acum îi percepea drept ostili sau ostilizați. Tocmai avusese loc, în ianuarie-februarie, cel de-al XVII-lea Congres, unde, în pofida unor noi escaladări ale cultului personalității, Stalin identificase și semnale persistente de împotrivire.

Întîlnirea cu istoricii era doar una dintre acțiunile de pregătire a terenului pentru ce avea să urmeze în trei-patru ani, și anume o salbă de trei procese-școală ale unor lideri comuniști din imediata lui vecinătate: procesul „centrului terorist troțkisto-zinovievist”, format printre alții de Zinoviev, Kamenev, Evdokimov sau Smirnov, procesul „centrului paralel” al lui Piatakov și Radek (sună destul de familiar pentru vocabularul politic românesc actual, unde e folosită expresia „statul paralel”) și cel al „blocului troțkist de dreapta”, care i-a vizat pe Buharin, Rîkov, Rozenholț, Iagoda, Krestinski, Racovski ș.a. Tucker e de părere că, în mintea lui Stalin, planul de eradicare a „opoziției” a încolțit înainte de asasinarea lui Serghei Kirov la Leningrad, din decembrie 1934, ba chiar că Stalin însuși - teorie între timp contestată - a organizat asasinarea celui ce era privit de unii drept numărul doi în ierarhia de partid, cu dublul scop al îndepărtării unui concurent periculos și al declanșării ulterioare a Terorii. Mai în detaliu, Stalin ar fi pregătit condițiile recepției publice a epurărilor, în care nu doar presa, care reacționa instant, ci și istoriografia, care acționa pe termen mai lung și începea în școală, erau obligate să se conformeze. Tucker argumentează că stația terminus a lungului și minuțios pregătitului demers istoriografic al lui Stalin a fost prezentarea, în manualele școlare apărute începînd cu 1937, a imaginii glorioase a lui Ivan cel Groaznic: țarul care i-a distrus pe boierii trădători de țară, așa cum Stalin îi distruge pe nomenklaturiștii „cu două fețe”.

Tucker povestește cum și-a amintit întîlnirea din 1934 unul dintre participanți, 30 de ani mai tîrziu, cînd la modă în URSS era denunțarea stalinismului. Dictatorul ținea în mînă un manual și zicea că băiatul său i-a cerut să îi explice ceva din carte, dar că nici măcar el nu a fost în stare să o facă. Pentru următoarele cinci-zece minute, Stalin a explicat profesorilor cum trebuie scris un astfel de manual. După cum îi era obiceiul, în timpul discursului se plimba încoace și încolo. Memorialistul citat de Tucker a mai relatat că din cînd în cînd, secretarul general al partidului se oprea ca să își tragă pantalonii în sus, „în maniera mecanică a deținuților de altădată care purtau pantaloni fără curea”.

Ce a vrut la concret Stalin de la autorii de manuale de istorie mi-a evocat cu destulă fidelitate felul în care arătau manualele de specialitate din România de dinainte de 1989. Stalin le-a spus că textele trebuie scrise diferit, că nu e cazul unor scheme generaliste, ci al unor date istorice precise. Cronologii factuale și caracterizări ale figurilor istorice - le-a cerut Stalin. Mi-am amintit de „lucrările” mele la istorie (pe atunci, „ne-a dat lucrare” însemna că elevilor le-au fost verificate cunoștințele printr-o „lucrare de control”, echivalentul unei testări de azi). Profesorul se aștepta să știu precis - și mă nota în consecință - între ce ani a domnit Ștefan cel Mare, cînd a avut loc bătălia de la Posada (mai precis, cînd au decis ei că a avut loc, căci se pare că data e de fapt incertă în continuare) sau între ce ani s-au constituit și unde au activat voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut. Accentul era pus pe memorizarea datelor, dar nu lipsea nici caracterizarea scurtă, pregnantă, a personajelor istorice. Burebista a constituit statul dac centralizat, Ștefan a fost pavăza Europei occidentale în fața turcilor, Mihai Viteazul a fost întemeietorul primului stat românesc unificat și așa mai departe, după cum se potrivea cu istoriografia românească a vremii, care culmina cu statul comunist și conducătorul lui. Deși realizat după aproximativ 50 de ani, manualul comunist românesc pare o reflectare stilistică destul de exactă a indicațiilor date de liderul sovietic atunci, în primăvara lui 1934.

Este decelabilă însă în acest tip de manual și o reflectare a personalității lui Stalin, dincolo de programul politic al epurărilor care ar fi stat la baza apariției lui. Un alt biograf, mai recent, al dictatorului sovietic, Oleg Hlevniuk, a spus că Stalin avea o percepție limitată, dar ordonată a lumii și istoriei. Se pricepea foarte bine să sintetizeze situațiile, dar în cadrele ideologice ale experienței și lecturilor lui. Cu excepția unor călătorii în Asia (Siberia și Iran), Stalin nu a părăsit niciodată Europa. Biblioteca sa era preponderent formată din literatură marxist-leninistă. Dar, cu toate acestea, influența lui asupra istoriografiei în zona sovietică a fost, se pare, de durată și de o considerabilă intensitate.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.              

Foto: Calendare de perete cu Stalin pentru anul 2020, despre care autorul postării afirmă că sînt la vînzare în Moscova. Sursa: facebook.com/sovietvisuals

Mai multe