Louise Glück, laureata Nobelului literar din 2020, în curs de traducere în colecția „ANANSI. World Fiction”

16 noiembrie 2020   Dileme on-line

Recent, Editura Pandora M a reușit să obțină drepturile de traducere în limba română a operei poetei americane Louise Glück, cîștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură din acest an. Integrala operei sale poetice va fi publicată în colecția ANANSI. World Fiction începînd din 2021.

„Necunoscută pînă în această toamnă publicului larg din România, dar un nume de mare greutate în poezia americană a ultimilor cinci decenii, Louise Glück a atras totuși atenția cercurilor poetice de la noi în 2014, cînd a primit National Book Award pentru capodopera Faithful and Virtuous Night. Opera ei poetică va fi tradusă și publicată în cadrul seriei Anansi. Blues și cred că acest gest editorial este o adevărată piatră de temelie pentru o foarte tînără serie de poezie din cadrul unei colecții la fel de tinere”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției.    

Louise Glück este autoarea a douăsprezece volume de poezie și a două antologii de eseuri. A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2020, pentru „inconfundabilul timbru poetic ce transformă, prin frumusețea lui austeră, existența individuală într-una universală.” Printre alte distincții primite de Louise Glück se numără National Humanities Medal, Pulitzer Prize, National Book Award, Bollingen Prize, Wallace Stevens Award decernat de Academy of American Poets și Gold Medal for Poetry, decernat de American Academy of Arts and Letters. În prezent, Louise Glück predă la Yale University și la Stanford University și trăiește în Cambridge, Massachusetts.

Din 1901 pînă în prezent au fost acordate 112 premii Nobel pentru Literatură. De patru ori, distincţia a fost împărţită între doi cîştigători. Louise Glück este a șaisprezecea femeie care primește Premiul Nobel pentru Literatură.

ANASI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, inițiat de Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial TREI, și coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie. Noua colecție, așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

În lista cărților aflate în pregătire în colecția ANANSI se află, de asemenea, și două romane recompensate recent cu premii literare importante – Hamnet de Maggie O'Farrell (Women's Prize for Fiction) și The Discomfort of Evening de Marieke Lucas Rijneveld (Man Booker International).

Credit foto Louise Glück: Katherine Wolkoff

Mai multe