Limite

Nino și Dorel au fost azi la „domnu’ dentist“, unul dintre numeroșii oameni care fac ce pot ei ca să ajute copiii care nu pot fi ajutați de familiile lor. Pentru vreo cinci ani, mama celor doi a fost printre oamenii din ghetou care mă înjurau constant, chiar dacă pe la spate, pentru că aveau totuși interesul să am grijă de copiii lor.

Mama Nicoletei nu avea aceleași inhibiții și mă înjura pe față. La început, nimeni nu a crezut că o să stau în ghetou mai mult de cîteva zile. Apoi au crezut că am un interes financiar să îmi petrec zilele de weekend pe Aleea Drogurilor din Ferentari.

Am auzit o mulțime de mizerii despre mine venite de la oamenii pe care îi ajutam. Am continuat să fac ceea ce am crezut că trebuie să fac și să ajut cît de mult am putut. De ceva timp, lucrurile s-au schimbat. Azi, mama celor doi ne-a mulțumit și a fost tare drăguță pentru că i-am dus copiii la dentist. Mama Nicoletei se poartă și ea atît de frumos, încît din cînd în cînd o mai rog să zică o înjurătură ca să mă asigur că se simte bine.

Nu am să mai încerc să conving pe nimeni de motivele pentru care am decis să fac politică și că nu am nimic, dar absolut nimic, de cîștigat făcînd politică. Faptul că îmi pot permite să încerc să fac politică fără să depind de cineva este principala motivație, dar și curiozitatea joacă un rol. Mă simt, de asemenea, responsabil să fac și eu ceea ce mulți au făcut pentru mine. Datorită multor, multor oameni cu mult bun-simț am ajuns să trăiesc mult mai bine decît mi-aș fi putut imagina. Sînt învățat cu înjurături și nu cedez ușor.

Nu am să fac politică dacă o să obosesc și nici dacă nu o să mă simt util sau potrivit. Nu o să fac politică dacă asta mă va face nefericit. Nu o să fac politică dacă voi crede că nu pot schimba ceva pe termen lung. Nu o să stau într-un partid de dragul partidului și nici nu voi mai face politică vreodată dacă nu o să funcționeze PLUS. O să mă opresc în momentul în care o să mi se pară că fac un sacrificiu și nu ceea ce ar trebui să fac.

Nu mă simt dator nimănui și, ca adult, nu știu să fi primit de la nimeni mai mult decît am oferit.

Nu mă simt responsabil pentru alți oameni din partidul din care fac parte, așa cum nu mă simt responsabil că am aceeași cetățenie ca Nicolicea sau Pleșoianu sau gene care nu corespund criteriilor de puritate ale celor mai verzi dintre noi, fie ei cei mai albi sau cei mai măslinii. Nu cred că o să existe un partid Albă ca Zăpada, dar în momentul în care scriu asta mă inspiră o bună parte a celor care sînt în PLUS. Nu o să fac nimic pentru a fi plăcut doar de dragul de a fi plăcut si nici nu o să sprijin necondiționat pe cineva. Nu am absolut nici un interes pentru a obține funcții de partid, nu o să fac niciodată lobby intern pentru a promova în partid. Nu o să fac nimic diferit de ceea ce fac în mod obişnuit pentru a cîștiga voturi sau glorie.

Sînt convins că nu sînt bun de politician clasic, dar sînt la fel de convins că felul în care se face politică acum nu ajută multă lume, în afara oamenilor de tip Dragnea și a prietenilor lor.

Sînt sigur că pot să fiu oricînd mai prost decît mă aștept și nu vreau să mă opresc din a încerca să fac lucruri din frica de a nu greși. Am greșit de multe ori și am învățat mult mai mult din cucuiele pe care mi le-am făcut eu decît din cele pe care le-am văzut la alții.

Nu există sfinți și cred că puterea îi corupe pînă și pe cei mai bine intenționați. Am fost de cîteva ori naiv, dar încă prefer să cred că majoritatea celor din jurul meu sînt oameni buni. Nu am de gînd să dau în paranoia teoriilor conspiraționiste pentru a îmi justifica eșecurile.

De fiecare dată cînd am început ceva nou mi-am scris pentru mine liniile peste care nu voi trece. De mai mult de zece ani am reușit să le respect. De data asta, cred că cel mai bine este să le fac publice. Teoria spune că cele mai respectate promisiuni sînt cele asumate voluntar și făcute public.

Un reper pentru posibile viitoare dileme politice.

Foto: Cosmin Bumbuț