Librarul independent: o ființă pe cale de dispariție?

12 octombrie 2020   Dileme on-line

Cu o zi înainte de debutul ediției din acest an a Tîrgului de Carte de la Frankfurt, marți, 13 octombrie, cel mai cunoscut librar-anticar din Scoția, Shaun Bythell, va intra într-un dialog LIVE online cu fondatoarele librăriei independente „La Două Bufnițe”, Oana Doboși și Raluca Selejan. Evenimentul va avea loc începînd cu ora 19.00 și va fi transmis LIVE pe paginile de Facebook https://www.facebook.com/ladouabufnite și https://www.facebook.com/anansi.worldfiction.

Shaun Bythell, un autor extrem de îndrăgit în spațiul britanic, a fost „adoptat” recent și cititorii români, odată cu traducerea în limba română a cărții sale de debut, Jurnalul unui librar, în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M, cel mai recent proiect dedicat traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România.

Jurnalul unui librar este o carte despre dragostea pentru cărți, dincolo de toanele clienților morocănoși, despre Scoția rurală, dar și o scrisoare furibundă din linia întîi a luptei dintre proprietarii micilor afaceri cu cărți și giganți precum Amazon. Cartea, apărută în limba română în traducerea Mihaelei Buruiană, se află în curs de ecranizare, într-o mini-serie TV din Regatul Unit.

„Librăriile independente joacă un rol vital în comunitatea lor, sînt mai mult decît un simplu agent comercial: ele sînt un liant între oameni, cărți, valori comune, libertate interioară. Întîlnirea online cu Shaun Bythell, librarul-anticar independent, un personaj amuzant și morocănos din Scoția, inițiază un proiect la care ne gîndim din 2016: Portret de librar, pe care l-am tot păstrat în standby așteptînd să se întîmple ceva. Și acum s-a întîmplat. A apărut Jurnalul unui librar în colecția Anansi. World Fiction, a apărut posibilitatea unui eveniment online cu Shaun și așa începem să punem în valoare meseria de librar, una din cele mai importante din lanțul cărții, prezentînd publicului larg provocările și reușitele din viața de zi cu zi a librăriilor independente. Pentru că este important să vorbim cît mai mult despre cărți și despre librari și despre librării”, au declarat cele două fondatoare ale librăriei independente „La Două Bufnițe”, Oana Doboși și Raluca Selejan.

Următoarea întîlnire LIVE cu Shaun Bythell va fi organizată toamna aceasta în parteneriat cu British Council România, coordonatele evenimentului urmînd a fi anunțate pe blogul Editurii Pandora M, http://blog.pandoram.ro/, și pe pagina de Facebook a colecției Anansi. World Fiction.

Absolvent de Drept, după ce a experimentat tot soiul de joburi, de la munca în construcții la cea de documentarist, Shaun Bythell este din 2001 proprietarul celui mai mare magazin de cărți vechi din Scoția, The Bookshop din Wigtown. O „întîmplare” despre care Bythell spunea, într-un interviu pentru The Bookish Report, că este „de departe, unul dintre cele mai fericite accidente” care i s-au întîmplat.
În 2010 a înființat pagina de Facebook a magazinului, unde postează observații acide legate de întrebările stupide, trăsnite sau comentariile răuvoitoare ale clienților săi.

Jurnalul unui librar (2018) este prima lui carte, unde relatează evenimentele cotidiene din viața unui librar, care arată total diferit de versiunea idilică pe care o avem cu toții în minte. În 2019 a publicat o a doua parte a memoriilor sale, The Confessions of a Bookseller, iar anul acesta, pe 5 noiembrie, cea de-a treia sa carte va sosi din tipografie: Seven Kinds of People You Find in Bookshops.

Mai multe