Lansarea albumului "Zid. Ctitorii mărunte din nordul Olteniei"

5 noiembrie 2013   Dileme on-line

Lansarea albumului Zid. Ctitorii mărunte din nordul Olteniei va avea loc joi, 7 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul de Cultură Arhitecturală a Uniunii Arhitecților din România (Str. Jean-Louis Calderon, nr. 48). Vor vorbi Bogdan Iancu, antropolog, și Mihăiță Lupu, istoric. Evenimentul va fi însoțit de o expoziție multimedia și de o degustare de vinuri din Oltenia.

Zid. Ctitorii mărunte din nordul Olteniei face parte dintr-o serie de trei albume dedicate patrimoniului din nordul Olteniei. Aceasta a debutat în 2010 cu Lemn. Biserici din nordul Olteniei, a continuat în 2012 cu Piatră. Case tradiționale din nordul Olteniei, şi se încheie acum cu Zid, albumul ce reunește bisericile de zid pictate din satele de vale și de deal ale zonei. Cele trei albume întregesc imaginea unei regiuni care merită mai multă recunoaștere pentru aportul său în istoria arhitecturii și artei românești.

Proiectul are la bază un amplu proces de cercetare desfăşurat pe parcursul a 5 ani şi include 500 monumente de patrimoniu şi cu valoare arhitecturală din Gorj şi Vâlcea. S-au făcut 50 mii de fotografii, s-au parcurs 10 mii de km și s-a alcătuit o arhivă cu 600 de fișiere.

Albumul a apărut cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România și al Ordinului Arhitecților din România din lei din Fondul „Timbrul Arhitecturii”.

Primele două albume ale Asociației 37, Lemn și Piatră, au fost nominalizate la concursurile Cele mai frumoase cărți din România – 2012 și Gala Bunului de Tipar – 2012.

Mai multe