La închisoare cu savanţii!
Pe data de 22 octombrie 2012, judecătorului italian Marco Billi şi-a asigurat un loc în istorie, ce-i drept, alături de figurile din perioada de glorie a Inchiziţiei. Verdictul său în procesul intentat de rudele victimelor cutremurului din l`Aquila din anul 2009 a fost clar: 6 ani de închisoare, pentru 6 dintre cei mai reputaţi geofizicieni ai Italiei şi un reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Culpa? Condamnaţii au subestimat riscul producerii unui cutremur de intensitate mare în l’Aquila, acum trei ani. Astfel, pentru domnul Billi nu a contat imposibilitatea de a evalua precis riscul unui cutremur important. Faptul că cei 6 oameni de ştiinţă nu au prevăzut apariţia unui cutremur major a devenit acum o crimă.
Doresc să reamintesc pe scurt faptul că nici un cutremur major nu poate fi prognozat cu precizie (decît poate cu o precizie de decenii). Cu atît mai mult, Italia poate fi considerată un paradis pentru geologi şi geofizicieni. Aici frumuseţea peisajului se datorează mai ales structurii geologice deosebit de complexe. Iar această complexitate geologică face ca în Italia să putem întîlni toate tipurile de cutremure: de la cele datorate erupţiilor vulcanice, la cele profunde, care apar la contactele dintre plăcile tectonice, precum şi la cutremurele de mică adîncime, datorate în general unor prăbuşiri subterane (peşteri al căror acoperiş se poate supra sub propria greutate), tasări sau alunecări pe falii superficiale, fenomene normale pentru partea superficială a scoarţei terestre – dar greu de localizat atît ca spaţiu cît şi ca timp.
Italia este una dintre ţările cel mai bine monitorizate din punct de vedere seismic şi vulcanic, iar Institutul de Geofizică şi Vulcanologie din peninsulă este una dintre cele mai prestigioase instituţii de profil din lume. Mai mult, Italia, prin acelaşi institut, coordonează la nivel European marile reţele de observatoare geofizice şi geologice, tot datorită experţilor săi de valoare. Iar în spatele marilor performanţe ale acestui institut s-a aflat în numeroase rînduri şi fostul director, profesorul Enzo Boschi, şi el pe lista celor condamnaţi.
Din păcate însă, procesul nu a avut drept cauză starea de siguranţă seismică a clădirilor prăbuşite. Nici nu a fost luat în considerare argumentul că, doar pentru a putea identifica sursele cutremurelor de suprafaţă geofizicienii şi geologii ar avea nevoie de bugete anuale de zeci sau sute de ori mai mari decît cele actuale - şi de decenii întregi de măsurători şi observaţii. Totul a fost mai degrabă o punere pe tavă a unor ţapi ispăşitori.
Durata procesului spune de asemenea multe. Într-o ţară în care procesele mafioţilor şi ale politicienilor corupţi durează cu anii, justiţia s-a pronunţat clar şi limpede în doar 13 luni în probleme de seismologie, domeniu care este încă foarte puţin înţeles în complexitatea sa (evident, doar de geofizicieni).
Verdictul judecătorului Marco Billi creează acum în Uniunea Europeană un precedent - şi pune în discuţie limita dintre penal şi admisibil în domeniul erorilor ştiinţifice.
Cine i-ar putea însoţi pe cei 6 geofizicieni în celulă?
- Fără discuţie, primii pe listă ar trebui să fie meteorologii care îşi greşesc prognozele.
- Creatorii modelelor de evoluţie a nivelului mării vor trebui să meargă şi ei la închisoare dacă realitatea va fi mai sumbră decît rezultatele studiilor lor.
- Alunecările de teren neanunţate (chiar dacă estimate, dar fără o dată sigură) ar fi de asemenea o bună cauză de proces.
- Proiectanţii vechilor diguri – neîntreţinute de decenii şi care se rup la inundaţii extreme, care au loc odată la 500 de ani, ar putea fi şi ei printre potenţialii culpabili.
- Nu trebuie să ne oprim doar la ştiinţele naturale. Fizicienii care recomandau energia nucleară ar trebui de asemenea să fie închişi pentru că nu au putut prognoza o Fukushima.
Dar de ce să ne oprim doar la fenomenele naturale? Catastrofele cauzate de calculatoarele care se blochează ar trebui să îi trimită după gratii pe inventatorii acestora şi pe creatorii de software. După aceeaşi idee, poate că la fel ar trebui să păţească şi proiectanţii de maşini şi avioane, care nu au estimat niciodată corect riscul potenţial al accidentelor. Oricum ar fi, oamenii de ştiinţă şi inginerii trebuie să plătească. Niciodată însă nu se va discuta despre cei care finanţează – sau nu – cercetarea.
Urmările acestui proces sunt dramatice pentru comunicarea dintre oamenii de ştiinţă şi populaţie. Care savant responsabil va mai avea acum curajul să îşi dea cu părerea despre posibilele urmări ale unor catastrofe naturale (fie ele cutremure, inundaţii, prăbuţiri de versanţi sau furtuni extreme)? Acum au fost pedepsiţi cercetători care au presupus că activitatea seismică nu va creşte în intensitate. Dar nu cumva vor fi pedepsiţi şi cei care, din dorinţa de a preveni efectele unor cutremure majore, vor exagera efectele acestora? Nu vor fi geofizicienii buni de plată şi pentru costurile unor evacuări masive şi nejustificate de cataclisme majore?
Soluţia cea mai simplă şi sigură va fi, de aceea, negarea oricărei păreri în legătură cu riscurile majore ale omenirii. Iar decapitarea din ultimii ani a bugetelor cercetării din domeniu în majoritatea statelor europene va juca de asemenea un rol în tăierea şi mai mare a legăturilor dintre oamenii de ştiinţă şi restul populaţiei.
Oricum, ar fi putut fi şi mai rău. Gîndiţi-vă că ar fi putut fi pregătite iar rugurile, iar urmaşii lui Giordano Bruno arşi de vii spre satisfacţia gloatei, a analfabeţilor şi semidocţilor.
Adrian Stănică este jurnalist și director științific la Institutul Național de Geologie și Geoecologie Marină.