La ce sînt buni directorii de școli?

 Ministerul Educației dorește să organizeze concursuri pentru posturile de directori de școli, cu metodologie, cu criterii și cu tot tacîmul. Doamna Ecaterina Andronescu dorește să modifice Legea Educației, astfel încît concursurile să fie amînate. De-aici, o întreagă tevatură. Mult zgomot pentru nimic? Eu cred că da.

De ani de zile, s-a instaurat un fel de cutumă: în fapt, directorii de școli sînt numiți politic, pe bază de prietenii și interese de partid, chit că, la suprafață, toate guvernele au ambalat chestia asta în tot felul de justificări și vorbe frumoase. Dacă n-ai relații cu partidul (sau cu partidele, că unii schimbă „prietenia” din mers, în funcție de cine vine la guvernare), nu poți fi director.

M-am întrebat dintotdeauna de ce a fi director de școală poate fi o miză politică. Care-i marea brînză, pentru un partid, să-și pună un om în fiecare școală? Mi-au explicat oameni care se pricep cum e cu rețelele de influență (mai ales în localitățile mici), cum e cu interesele electorale, ce și cum poate face un director de școală. Am înțeles, dar mărturisesc că nu mi se pare o mare brînză. Dimpotrivă: mi se pare de o meschinărie și de-o îngustime a minții greu de priceput. Cum să ții cu dinții să-ți numești un om de încredere la conducerea unei instituții care are responsabilitatea pentru viitorul cîtorva sute sau mii de copii? Cum să nu-ți pese că, în fața unei asemenea responsabilități, contează să ajungă director un om capabil, nu unul „de-al nostru”?

Altminteri, pe teren, realitatea e amestecată. Există directori buni și proști, indiferent cum au fost numiți. Sînt unii care stau pe post de 10 ani și mai bine și au ajuns să confunde interesele școlii cu propriile idei (nu prea multe, nici prea bune), pentru că simt că au spatele acoperit. Sînt unii care-și fac treaba foarte bine și au înghițit cu greu (și de formă) amestecul politicului tocmai pentru a reuși să facă ceva pentru școală și pentru elevi.

Dar nu realitatea îi interesează pe politicienii romîni. Nu realitatea o interesează pe d-na Ecaterina Andronescu – care, probabil, a ajuns să se identifice cu sistemul de educație și să creadă – greșit! – că e o prezență necesară în peisaj. Politicienii mărunți care ne conduc sînt interesați doar să-și prelungească mandatele și influența, ca să aibă în continuare sfori de tras. Viitorul copiilor e o vorbă goală pentru cei mai mulți dintre ei. Căci dacă i-ar fi interesat, ar fi făcut totuși ceva pentru a avea un sistem educațional mai bun. N-au făcut mai nimic, ci s-au opus sistematic oricărei reforme profunde. În schimb, s-au ținut și se țin de tot felul de coțcării. Căci a refuza organizarea unor concursuri de directori pe criterii adevărate, a ține morțiș la sistemul de numiri politice, ca pe vremea PCR, asta e: o coțcărie mică din care să tragă partidul „un ce profit”. Căci, cum bine zice Caragiale, de la partidul întreg atîrnă binele țării și de la binele țării atîrnă binele nostru”.

De mulți ani se menține situația asta. Ar trebui ca părinții să fie nemulțumiți și să facă mnifestații. Ar mai trebui ca directorii înșiși – cum or fi fost ei numiți – să capete un pic de demnitate și să refuze să mai fie carne de tun pentru partide. Cer prea mult? Probabil că da. Toate povestea asta cu numirea directorilor arată că majoritatea societății noastre refuză competiția deschisă. Preferă aranjamentele.

Acest articol a apărut pe Blogurile Adevărul.