Kross my heart and hope not to die

Mark Twain a lansat un îndemn în care mă regăsesc total: “Ia-ţi o bicicletă. N-o să regreţi – dacă rămâi în viaţă.” E refrenul care-mi rulează în cap de când am intrat – recentissim - în era velozofiei. Şi nu mă refer la cine ştie ce calităţi atletice, ci la traficul de pe străzile Sodomei, vorba unui prieten.

Trec prin toate riturile pe cât de iniţiatice, pe atât de ridicole ale începătorului: intru în oglinzile retrovizoare, ma sprijin copios de maşini în timp ce merg, paralizez în mijlocul unei intersecţii, mă urc pe pietoni, parez poşete, încerc fără prea mare succes să-mi controlez pulsul care o ia razna, mă uit cu jind la cei versaţi de parcă ar fi descoperit a patra dimensiune, simt cum mizantropia mea se accentuează, atingând fantasme postapocaliptice, visez ca preţul benzinei să crească de 1000 de ori, îmbrăţişez cu evlavie asfaltul  ş.a.m.d.

Dar perseverez, tânjind după momentul magic în care volumul de endorfine este mai mare decât cel al adrenalinei. Pentru că am cu cine. Bicicleta mea a primit numele Gimini pentru că, atunci când rulează singură, produce un zumzet de greiere. Gimini este un Kross (made in Poland). Este de o eleganţă discretă, retro-şic, are greutatea unui basset adolescent bine hrănit (16 kg) şi arborează în faţă un coş irezistibil care face toţi banii. O ador.

Viaţa mea s-a schimbat de când a apărut Gimini. Examinez trotuare, borduri, rumeg potenţiale trasee. Comportamentul meu de consum s-a schimbat. Pulsiunile mele de shoppoholice nu se mai îndreaptă înspre bijuterii, genţi şi pantofi, ci spre sonerii colorate, genţi pentru portbagaj şi faruri Beetle pentru spate.(uşor de prins pe orice ţeavă).

Mi s-a spus că Gimini seamănă cu bicicleta lui Audrey Hepburn. Am verificat. Confirm, cu mândrie, că aşa e.

Laura Albulescu este redactor-şef la Editura ART şi traducătoare.