Jurnalul unei misiuni medicale în Iașii de acum un secol și jumătate

8 ianuarie 2020   Dileme on-line

Dilema veche vă prezintă un fragment din romanul Trei ani în Turcia, de John Mason, apărut pentru prima dată în limba română la Editura Polirom, cu traducere și cuvînt înainte de Mihai-Răzvan Ungureanu.

„John Mason ajunge în Moldova, apoi la Constantinopole, în calitate de medic misionar, cu un contract de trei ani – pe care nu îl va putea împlini pînă la capăt. La Iași ajunge la început de mai 1846, după un lung drum pe Mediterana și pe uscat apoi, trecînd prin carantina de la Galați și întîlnindu‑i pentru prima oară pe evreii localnici. Mason detaliază, utilizînd un fel de antropologie religioasă avant la lettre, sărbători și ritualuri observate în casele evreilor, elementele semnificative de calendar religios, portretizînd membrii de frunte ai comunității locale. Același spirit de observație se va manifesta și în capitala Imperiului Otoman, de această dată, însă, curiozitatea sa oprindu‑se asupra învățăturilor islamice și a Coranului. Descrierile privind starea evreilor din Iași, Iașii înșiși – capitală a Moldovei –, modalitățile prin care medicul putea interveni pentru a ușura suferințele trupești, interacțiunea cu localnicii fac lectura interesantă atît pentru istoricul epocii, cît și pentru profan. Rostul aventurii sale în Moldova și în Imperiul Otoman trebuie înțeles ca datorie a civilizației căreia îi aparținea și ca tribut firesc oferit propriei educații.” (Mihai-Răzvan Ungureanu)

***

La vremea cînd am ajuns în Constantinopol, casele misionarilor, atît ale celor din America, cît și din Marea Britanie, erau pline de armeni evanghelici care fuseseră persecutați și cărora misionarii au simțit că este de datoria lor să le ofere adăpost și protecție, deoarece rămăseseră fără case și afaceri, și fără niciun sprijin. Unii își pierduseră orice mijloc de trai și proprietățile, iar eu am fost chemat să-mi folosesc cunoștințele medicale pentru cei bolnavi.

Următoarele cuvinte cu privire la armeni și persecuția la care sînt supuși le-am auzit de la unul dintre misionarii din America:

„Din cele trei milioane de armeni din Turcia, majoritatea sînt încă în Armenia, în timp ce numai în Constantinopol se află nu mai puțin de 150.000, ei fiind de asemenea numeroși în aproape toate orașele mari ale Turciei. Biserica din care ei fac parte, deși nu-l recunoaște pe Papa de la Roma, la fel ca și celelalte Biserici din Orient, seamănă cu Biserica Catolică privind liturghia, venerarea icoanelor, moaștele, picturile, doctrinele și practicile.

În 1831, misionarii din America au pus bazele unei misiuni pentru armeni la Constantinopol, și de atunci lucrează în diferite regiuni din Turcia printre ei, nu cu scopul de prozelitism pentru vreo confesiune, ci pur și simplu pentru a propovădui Cuvîntul Domnului Isus Hristos. Rezultatul muncii lor l-au lăsat providenței lui Dumnezeu, permițîndu-și uneori să spere la o transformare a Bisericii care i-ar aduce înapoi puritatea evanghelică. Acești misionari care s-au stabilit la Constantinopol, Smyrna, Brusa, Trebizonda, Erzerum etc. pentru a-și duce la îndeplinire visul, în afară de propovăduirea Cuvîntului Domnului și convertirea celor de orice rang și ordin, au tradus și Scripturile în limbile moderne ale popoarelor, au făcut să circule cărțile religioase și au pus bazele unor școli. Ca rezultat al citirii Cuvîntului Domnului și al ascultării prezentărilor evanghelice, mii de armeni din Turcia s-au luminat pe plan intelectual și au admis adevărul sistemului evanghelic, spre deosebire de tradițiile în care crezuseră pînă atunci, iar sute dintre ei, prin voia lui Dumnezeu, au acceptat adevărul iubirii față de Isus Hristos. Aceștia din urmă, acceptînd adevărul, au ajuns să simtă că anumite dogme și practici ale Bisericii lor sînt păcătoase și nu le mai pot practica în continuare cu nevinovăție și conștiința curată, și nici nu mai pot fi de acord cu ele în chip fățarnic, numai de dragul unor avantaje materiale. […]

Încă de acum cinci ani puterile ecleziastice ale Bisericii Armene, dîndu-și seama de starea de spirit a armenilor evanghelici, au început să interzică citirea versiunilor moderne ale Scripturilor și cărților de la misiune și să interzică tinerilor să mai meargă la școlile misiunii.

Dar, cum aceste mijloace s-au dovedit insuficiente în descurajarea interesului abia trezit pentru adevăr, au fost adoptate mai multe măsuri urgente, astfel încît în ultimii patru sau cinci ani nu prea a mai existat o perioadă cînd, undeva în imperiu, oamenii să nu sufere de persecuție și nedreptăți. Supușii lui Dumnezeu, atît clericii, cît și laicii, au fost izgoniți sau exilați în țări îndepărtate, oprimați prin taxe mărite și amenzi grele, închiși în hrube întunecate, cu lanțuri la gît și picioare, sau bătuți cu bastoane pînă la moarte, la cererea și în prezența clericilor din localitate.”

Mai multe