Julia Kristeva la Bucureşti
Institutul Francez și Centrul Sfinții Petru și Andrei au deosebita plăcere de a anunța prezența la București a renumitei Julia Kristeva, psihanalist, filosof, sociolog, critic literar, prozator.
Julia Kristeva va susține marți, 23 septembrie 2014, ora 18, la Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia nr 77) conferința cu tema „La culture dans le projet européen” (Cultura în cadrul proiectului european) și miercuri, 24 septembrie 2014, ora 19, la Centrul Sfinții Petru și Andrei (Intrarea Cristian Tell nr 18B) „Le foi d’une humaniste” (Credința unei umaniste).
Julia Kristeva s-a născut pe 24 iunie 1941 în Sliven, Bulgaria. Aceasta s-a remarcat prin scrierile în structuralismul lingvistic, psihanaliză, semiotică și feminism. A urmat cursurile Universității din Sofia, a cărei cursuri le-a absolvit în 1966, iar câteva luni mai târziu a emigrat în Franța. Aici, doctorandă fiind, activează ca asistent cercetător pentru Lucien Goldman, un foarte important exponent al structuralismului și critic al marxismului. Mai târziu ajunge membru al grupului de intelectuali asociat jurnalului Tel Quel. Criticul Roland Barthes devine mentorul ei.
În 1973, Kristeva obține titlul de doctor în lingvistică. Teza sa de doctorat intitulată „La Revolution du langage poétique” a fost apreciată pentru teoriile psihanalitice aplicate asupra limbajului și literaturii. Teoriile propuse de Kristeva sintetizează elemente ale unor gânditori foarte diferiți ca Jacques Lacan, Michel Foucault sau Mihail Bahtin. Două trenduri distincte au caracterizat scrierile ei: un stadiu al structuralismului semiotic timpuriu și stadiul psihanalitic feminist.
Printre lucrările sale se numără: Semeiotike: recherches pour une semanalyse (1969), Polylogue (1977), Des Chinoises (1974), Au commencement etait l`amour: psychanalyse et foi (1985), Soleil noir: dépression et mélancolie (1987) și Etrangers a nous-mêmes (1988).
Romanele sale se remarcă printr-o puternică latură autobiografică: Les Samouraïs (1990) și Le Vieil Homme et les loups (1991).
Accesul la conferințele susținute de Julia Kristeva este gratuit. Conferințele se vor susține în limba franceză cu traducere simultană în limba română.