Istorii personale (I)

Declar pe propria răspundere că o să mă mărit, o să fac o droaie de copii şi o să-l las pe ăla să mă bată pînă-mi scoate toate visele din cap. Vreau să am şi eu pielea albă! Doamne, fă-mă româncă!

Omul-arhivă_de_poveşti_personale a devenit un personaj central într-o serie de demersuri performative care înregistrează sau recuperează istoria unei comunităţi prin multiple istorii personale, (uneori) ficţionalizate. La Green Horus, într-un one-woman-show, Declar pe propria răspundere, Alina Şerban reface un traseu identitar real, parcurs din copilărie pînă acum, cînd are în jur de 20 de ani, şi la capătul căruia şi-a putut asuma, în gura mare şi în văzul lumii, apartenenţa la etnia romă.

„Sunt ţigancă”, afirmă ea deschis, după ce la International Romani Art Festival din Timişoara oamenii, mai ales străinii, i-au zis că e cool să fii rom. Chestia asta pare să fi contrastat flagrant cu realitatea trăită din momentul în care, copil fiind, a conştientizat că provine din rîndurile unei etnii respinse de societate, judecate apriori, colcăind de mizerie, pentru care distincţia între bine şi rău e uşor diferită faţă de ceea ce îndeobşte se admite, drept urmare se află mai mereu la limita legii. Pînă la episodul Timişoara, Alina ştia că nu e deloc cool să fii diferit, adică să fii ţigan, cuvînt de ocară, mai ales că prima care înţelege asta în sens depreciativ este ea însăşi.

În procesul de construcţie a identităţii, personajul îşi modifică unghiul de percepţie, dinspre exterior spre interior. Alina nu se va mai privi pe sine prin prisma prejudecăţilor celorlalţi despre romi, prejudecăţi pe care viaţa trăită în curtea de spoitori i le confirmă zilnic, ci îşi va construi propria viziune care cuprinde dragoste, tandreţe, grija părinţilor pentru ea şi dorul de ei. Ca în orice proces de dezvoltare personală susţinut de psihoterapeuţi sau de revistele glossy, Alina ajunge în punctul în care se acceptă aşa cum e. Fără o piele mai albă, dar cu mătuşi în fuste creţe. Pendularea între două lumi i-a accelerat şi intensificat maturizarea căci la vîrsta la care fetiţele se joacă cu păpuşile, Alina avea revelaţia identităţii etnice, pe care în primă, secundă şi terţă fază a respins-o.

Textul are la bază jurnalul real al Alinei Şerban (prelucrat de Alice Monica Marinescu şi regizat de David Schwartz), din care fragmente şi fotografii personale apar cu ajutorul unui retroproiector mînuit de actriţă, iar din alte mici obiecte, Cătălin Rulea a alcătuit o instalaţie sonoră. Aplecată asupra retroproiectorului, cu un fascicul de lumină în formă de clepsidră conturîndu-i chipul, Alina Şerban priveşte deopotrivă spre trecut şi viitor. Din prezent.

Teatrul Luni de la Green Hours
Declar pe propria răspundere
Cu: Alina Şerban
Text: Alina Şerban
Dramaturgie spectacol: Alice Monica Marinescu
Scenografia: Adrian Cristea
Sound performance: Cătălin Rulea
Regia: David Schwartz
PRODUCŢIA: Teatrul LUNI de la GreenHours şi tangaProject

[trailer] DECALR PE PROPRIA RASPUNDERE from veioza arte on Vimeo.

Foto: Vlad Petri