Istorie şi ficţiune

29 noiembrie 2010   Dileme on-line

Seria de conferinţe publice Cultura bate criza continuă marţi, 30 noiembrie, cu o întâlnire cu reputatul filosof şi istoric american Hayden White de la University of California, Santa Cruz. Conferinţa are loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Bucureşti, cu începere de la ora 19:00.

Invitatul distinge între trecutul istoric, rezultat al cercetării ştiinţifice - dar şi, într-o anumită măsură, al reconstrucţiei istoricilor în funcţie de perspective ideologice, interese politice, valori morale sau mituri naţionale - şi trecutul practic, personal, în care perspectivele şi valorile există de asemenea, dar ca fiind numai ale individului în chestiune. În legătură cu această distincţie, vor fi puse în discuţie dezbaterile recente atât despre memorie şi mărturie, biopolitică, genocid etc., cât şi despre dificultatea fiecăruia dintre noi de a se acomoda cu trecutul. Al său ori al altora. 

Titlul conferinţei este „History and fiction: the practical past”. Întâlnirea va fi moderată de Sorin Alexandrescu, profesor la Universitatea din Bucureşti şi director al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI). Momente de respiro sunt asigurate de violoncelistul Ştefan Cazacu.

Conferinţa va fi susţinută în limba engleză, dar va fi şi tradusă simultan.

Profesor şi doctor onorific al mai multor universităţi din lume – acest titlu este conferit şi de Universitatea Bucureşti pe 2 decembrie –, Hayden White este autorul unor cărţi prestigioase, de la Metahistory: The Historical Imagination in Nineteenth Century Europe (1973) şi Tropics of Discourse: Essays in Cultural Criticism (1978), la mai recentele The Content of the Form: Narrative Discourse and Historical Representation (1986), Figural Realism: Studies in the Mimesis Effect (1999) şi volumul care cuprinde  toate eseurile lui importante dintre 1957 şi 2007, Fictions of Narrative (2010).

Mai multe