Ireal în memorie

Mă simt ireal cînd mă privesc în memorie.

întotdeauna în spatele prietenilor,

calculînd colective prin poze spontane,

și nu simt c-aș îmbătrîni, nici măcar în amintire.

Nimic din ce-a trecut prin fața ochilor

n-a rămas stocat în creier.

Nimic din ce s-a spus n-a rămas blocat

pe limbă,

însă toate legăturile astea au ceva aproape înălțător.

să nu-ți amintești ce-ai căutat acum 3 minute

și totuși să fii ușor amuzat.

sau să nu-ți amintești de oamenii

care ți-au fost scut după scut, la nevoie.

Poate că reușesc să mă deconstruiesc

în situații jenante, cînd trebuie să par unitar,

o persoană întregită de zîmbete

și gesticulație calmogenă.

Dar păcătosul din mine, care-i repetă celuilalt

păcătos din mine,

spune

mă simt ireal cînd mă privesc în memorie

iar celălalt răspunde

te simt ireal cînd mă privesc în memorie.

nu vreau s-alerg după Kendrick și Cedry2k,

nici să binedispun colegi prieteni pe timpuri discrete,

cu toate că

prezentul a rămas singurul stopaj cerebral

blocat pe limbă și transformat

în limbaj,

dar chiar e extaz să te vezi real în memorie

un sfert de secundă

Foto: Alexandra Iftime