Ireal în memorie
Mă simt ireal cînd mă privesc în memorie.
întotdeauna în spatele prietenilor,
calculînd colective prin poze spontane,
și nu simt c-aș îmbătrîni, nici măcar în amintire.
Nimic din ce-a trecut prin fața ochilor
n-a rămas stocat în creier.
Nimic din ce s-a spus n-a rămas blocat
pe limbă,
însă toate legăturile astea au ceva aproape înălțător.
să nu-ți amintești ce-ai căutat acum 3 minute
și totuși să fii ușor amuzat.
sau să nu-ți amintești de oamenii
care ți-au fost scut după scut, la nevoie.
Poate că reușesc să mă deconstruiesc
în situații jenante, cînd trebuie să par unitar,
o persoană întregită de zîmbete
și gesticulație calmogenă.
Dar păcătosul din mine, care-i repetă celuilalt
păcătos din mine,
spune
mă simt ireal cînd mă privesc în memorie
iar celălalt răspunde
te simt ireal cînd mă privesc în memorie.
nu vreau s-alerg după Kendrick și Cedry2k,
nici să binedispun colegi prieteni pe timpuri discrete,
cu toate că
prezentul a rămas singurul stopaj cerebral
blocat pe limbă și transformat
în limbaj,
dar chiar e extaz să te vezi real în memorie
un sfert de secundă
Foto: Alexandra Iftime