într-o zi voi fi un om foarte fericit

cu toată nebunia de a nu regreta nimic

voi zîmbi politicos oricăror factori incisivi ai stresului

şi inima va ştii singură cînd să-şi otrăvească poftele

într-o zi voi scrie pe clădirile publice îndemnuri optimiste

ca acel pacifist care a scris pe o filieră de bancă:

„şi tu meriţi! eşti minunat!”

logică tristă: nu trebuie să fii minunat ca să meriţi,

ci trebuie să te minunezi de cum se obţin acum meritele

trebuie să fii iluzionist şi nu numai

trebuie să calci pe tendoanele celor care se

căznesc să supravieţuiască în plină glorie a ultrajului.

înţelegi? trebuie să îi prăbuşeşti pe cei slabi

ca un călău gustînd sîngele cald, de pe mîna vînjoasă

a execuţiei.

într-o zi voi arunca dintr-un aerostat petale de trandafir

peste cartierele ucigaşe, peste cămine abandonate

de jos se vor ridica la cer lampioanele luminoase ale unor

copii care îşi construiesc case din lego,

speranţe din scobitori, fericirea pe stomacul gol.

şi ochii lor vor fixa acele luminiţe de încurajare pe bolta

cerului senin. palmele le transpiră şi tremură de emoţie.

rîd şi aclamă ploaia de petale la fel de caldă şi liniştitoare

ca lacrimile părinţilor şterse pe ascuns.

dar într-o zi vor fi nişte oameni foarte fericiţi.

black aphrodisiac