Intimitate

(Articol apărut în Dilema, nr. 354, noiembrie 1999)

Nu am pretenţia că am inventat eu Internetul, dar să ştiţi că am prezis creşterea bloggingului încă din 1973, chiar înainte de apariţia computerului personal. Am scris atunci o poezie numită "Noua Gazetă" care spunea, printre altele: "Vreau să fiu redactorul unui ziar rău şi luminat la minte. / Ziarul va apărea de două ori pe zi, de patru ori pe noapte. / Cititorii vor fi afurisiţi, nervoşi şi gata să ucidă pentru cauză. / O să fie un belşug de cauze, cîte una pe ceas, iar în ediţiile de seară, una în fiecare minută. / Cauzele vor fi biologice şi spirituale şi vor incita la război pentru diferenţe moleculare. / Terorişti moleculari aflaţi în ascunzişuri vor scrie scrisori redacţiei. / Două persoane, bărbat şi femeie, pe nume Toleranţă şi Intoleranţă, / vor avea în sarcină iubirea şi luminile".

Am citat pe larg din acest poem de tinereţe nu numai pentru că el face dovada faptului că sînt profet, ci şi pentru că scriam poezie a dracului de bună. Nu este recomandabil să îţi reciteşti operele de tinereţe, aşa cum nu este recomandabil să priveşti în trecut, cînd erai plin de viaţă, puternic, fălos şi strălucitor. Opusul lui "strălucitor" este "să n-ai habar". Pe bune, ăştia strică tinereţea pe tineri, dar asta numai dacă priveşti retrospectiv. Iar acesta este un lux căruia nu trebuie să i te dedai, dacă ai norocul să ajungi la bătrîneţe, pentru că trecutul este o oglindă care străluce şi îţi suge sufletul. În orice zi dată pe pămînt, mai mulţi sînt cei care mor din cauza căderii în oglinda trecutului, decît cei care cad de pe cal sau sînt striviţi în accidente rutiere.

Cînd am scris poezia aceea habar nu aveam că în 2006, orice persoană trăitoare pe lume va avea putinţa de a-şi transmite, zi de zi, cele mai intime gînduri către un nou sistem nervos public care-i uneşte pe toţi oamenii. În 1973, încă mai sufeream de trauma guvernelor totalitariste care urmăreau fiecare gînd al supuşilor lor şi foloseau cele aflate pentru a-i îngrozi şi a-i îngenunchea. Urmărirea era un lucru rău, intimitatea era sacrosanctă. În 2006, încă mai credem că intimitatea este un drept al omului şi îi aducem osanale prefăcute. Orice companie care foloseşte date personale, trebuie să trimită spre lume tone de angajamente inutile despre oh, vai, cît de scrupuloasă va fi în protejarea informaţiilor tale. În realitate, aceste angajamente nu sînt decît încă şi mai mulţi copaci ucişi doar pentru a respecta litera unor legi fără sens. Intimitatea înseamnă prea puţin în această epocă a computerelor personale. Oricine poate afla, în doar cîteva minute, tot ce vrea să afle despre tine şi cu toţii sînt gata să transmită oricui tot ce se vrea ştiut. De fapt, chiar mai mult decît se vrea ştiut.

Dorinţa de a expune în faţa lumii tot ce simte sau trăieşte cineva şi dorinţa de a tranforma acestea într-un buletin de ştiri urgent reprezintă un proces inexorabil, o boală care progresează şi duce la ştergerea oricărei diferenţe. Orice gînd embrionar sau incident trecător îmbracă o personalitate, un trup destinat consumului. Bloggerii produc trupuri moleculare umplute cu sentimente exacerbate, umflate de semnificaţii ca nişte baloane. Acest gen de comunicare nu este prietenos, este mai degrabă o ameninţare. Fluxul permanent de informaţii este o formă de viol. Evident, nu te sileşte nimeni să citeşti bloggurile tuturor sau să te laşi prins de clipocirea tot mai epileptică a televiziunii, dar eşti oricum prizonier, fără de scăpare. Tu - şi prin asta înţeleg "toţi" - eşti luat cu arcanul de înadată ce păşeşti în secolul XXI. Dacă te-ai născut înainte ca această comunicare să fi devenit obligatorie, te poţi simţi ademenit să priveşti în urmă, la un trecut oarecum mai nevinovat. Şi apoi poţi să cazi în el, ca o păsăruică orbită.

Mare răsfăţ să fii comentator săptămînal, şi nu unul minut-cu-minut!

traducere de Ioana AVĂDANI