Întîlnire cu Mariana Gorczyca la Cluj-Napoca
Luni, 18 noiembrie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Cluj-Napoca (Universității 4) va avea loc o întîlnire cu Mariana Gorczyca, cu prilejul lansării romanului Dincoace și dincolo de tunel. 1945, apărut în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.
Una dintre puținele cărți din literatura română din care se pot afla amănunte despre viața unei comunități săsești transilvane, sever diminuate numeric după al Doilea Război Mondial, în timpul regimului Ceaușescu și în anii ’90, Dincoace și dincolo de tunel este un roman despre multiculturalitate și memorie. Este o poveste de iubire între doi tineri sași, ea rămasă în Sighișoara, el deportat la Stalino, sau povestea unuia dintre cei mai tragici ani ai secolului XX? În fapt, cele două fire epice se susțin reciproc în acest roman în care totul stă sub semnul dublului: surorile, frații, albul troienelor de zăpadă și negrul cărbunelui, nazismul și comunismul.
Mariana Gorczyca este licențiată în Litere (1983) și în Jurnalism și Comunicare (2002), doctor în filologie (2007), prozatoare. Primul roman la Editura Polirom: Cheful nu se organizează, vine de la sine (2005). Alte romane: Cadență pentru marș erotic (ediția I, 2010; ediția a II-a, 2016, tradus în franceză, Cadence pour une marche érotique); Parcurs (2013, tradus în maghiară, Az utolsó ütés). Alte volume: Versuri pentru pauza mare, 2002; Să facem totul... Reviste literare și ideologie comunistă, 2007; Să iau cuvintele cu mine. 7 povestiri în 7 zile, 2016. Organizează la Sighișoara „Turnirul Scriitorilor”, festival literar care celebrează multiculturalitatea și diversitatea.