Întîlnire cu Jérôme Ferrari

12 ianuarie 2015   Dileme on-line

Marţi, 13 ianuarie, scriitorul Jérôme Ferrari, laureat al premiului Goncourt pe 2012, se va întîlni cu cititorii români la o „cafea literară” care va avea loc la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti. 

La eveniment vor participa reprezentanţi ai mediului academic, ai sectorului privat francofon, studenţi interesaţi şi pasionaţi de literatură, membri ai corpului diplomatic, artişti şi jurnalişti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Scriitorul-filosof Jérôme Ferrari va prezenta publicului volumul Predică despre căderea Romei (Le Sermon sur la chute de Rome, editura Actes Sud), cîştigător al premiului Goncourt pe 2012. Fragmente din această carte vor fi citite în limba franceză şi română de autor împreună cu actriţa Medeea Marinescu.

Prin romanul Le Sermon sur la chute de Rome, Jérôme Ferrari îşi transportă cititorii în cîteva peisaje spectaculoase din munţii corsicani, oferind astfel şansa acestei insule de a părăsi pentru o clipă rubrica "fapt divers" din ziare pentru a deveni pagini de literatură autentică.

Violenţa nu este absentă din opera sa. Un bătrîn, Marcel Antonetti, s-a întors în sat pentru a se împăca acum cu eşecurile suferite. Spre surpriza generală, nepotul lui, Matthieu, renunţa la strălucite studii de filosofie pentru a devenit patronul unui bar din acel sat, pe care îl conduce împreună cu un prieten din copilărie.

Ambiţia lor este aceea de a transforma barul "în cel mai bun loc posibil". Începutul este promiţător, însă, în scurt timp, iadul se dezlănţuie. Cîteva elemente clasice - alcool, sex, corupţie - sufocă afacerea. Totul se încheie într-o baie de sînge, aşa cum se întîmplă adeseori în Corsica.

De la Bucureşti, scriitorul Jérôme Ferrari va pleca la Braşov pentru a fi prezent la un eveniment organizat de Agenţia Universitară a Francofoniei în parteneriat cu Universitatea "Transilvania" şi Lectoratul francez al acestei universităţi.

Mai multe