Întîlnire cu Gellu Naum pe scena din Cluj

17 octombrie 2011   Dileme on-line

În weekend-ul 7 - 9 octombrie, clujenii și-au putut da întîlnire cu suprarealismul pe scena Teatrului Național din Cluj. Dar nu doar clujenii, pentru că un festival intitulat Întîlnirile Internaționale Gellu Naum a reprezentat o invitație deschisă pentru toți cei care au o afinitate sau o „prietenie” pentru Gellu Naum. Evenimentul, aflat la prima ediție (dedicată lui Gellu Naum), a strans invitați din toată țara, dar și din afară – personalități care l-au cunoscut sau chiar au lucrat cu Gellu Naum, sau spectatori pasionați de personalitatea şi opera lui. Întîlnirile au gravitat în jurul a trei piese de teatru: Zenobia, Florența sînt eu și Insula. În jurul acestor piese s-au desfășurat și lansări de carte (printre care Gellu Naum, Opere - vol. 1, Poezii și Apolodor în limba engleză), o expoziție foto cu Gellu Naum și Jules Perahim, proiecția video a piesei Exact în același timp (de Gellu Naum, în regia lui Mihai Măniuțiu) pentru care sala mare s-a transformat în sală de cinema sau o „conferință-recital” despre suprarealism și Gellu Naum, ținută de Ion Pop și Simona Popescu.

Cel mai neinspirat moment al Întîlnirilor s-a dovedit chiar piesa care a deschis evenimentul - Zenobia, o adaptare după romanul cu același nume, în regia Monei Marian. Transformarea romanului în piesă de teatru s-a dovedit nereușită. Personajele păreau luate din cu totul alte piese, pașoptiste poate, pline de patetism, puse să joace un text suprarealist ale cărui subtilități au fost complet ignorate. Gellu Naum a fost reprezentat în ipostaza de narator bătrîn (Cornel Răileanu), pedant și melancolic, dar și în ipostaza tînără (Cristian Rigman), leșinat și patetic. Impresia cu care ne-a lăsat a fost de punere în scenă a unui rezumat pe înțelesul tuturor al romanului lui Gellu Naum.

Din fericire, au urmat două piese excepționale. Florența sînt eu, piesă scrisă la patru mîini de Gellu Naum și Jules Perahim, a fost pusă în scenă de Alexandru Dabija, într-un decor gîndit foarte bine de Dragoș Buhagiar. Actorii de pe scenă au fost, în mare, aceiași din prima noapte și am fost uimiți să descoperim că și în a treia noapte tot ei au urcat pe scenă - un adevărat maraton ce merită aplauze. Avînd în vedere că este vorba de o piesă de teatru suprerealistă, este destul de greu să povestești ce s-a întîmplat, Simona Popescu spunea și ea că „să povestești o piesă de Gellu Naum e ultimul lucru la care trebuie să te gîndești". Începînd cu un Dante, alintat și Danteluță de către iubita sa, ce-și declamă dragostea pentru Beatrice plimbîndu-se în pijamale (dar păstrand laurii pe căciulița de noapte) printre femei care spală rufe, Florența sînt eu s-a dovedit o piesă care vrea să dea jos de pe piedestal anumite valori. Anti-fixații, convenții, eroism, patriotism și iubiri patetice, dar mai ales anti-teatru. Din aceste motive este și o piesă despre criza de identitate. Totul devine deopotrivă hilar și kafkian cînd personajele ajung să jongleze cu identitatea „poetului național și revoluționar” Cezar Bolliac aka Boli, și cînd se pune chiar de un proces mai absurd ca Procesul. Menționam la început decorurile foarte reușite, poate ar trebui să și enumerăm cîteva: o cortină imensă formată din cămăși, o ușă rotativă pînă în tavan și cu vitralii ce-i reprezintă pe primii păcătoși ai dragostei: Adam și Eva, dar și sala de cinema adusă pe scenă, pe ale cărei scaune actorii devin spectatori și comentează jocul celorlalte personaje (de asemenea, ca lucrurile să se încurce și mai mult, ascunși printre rîndurile de scaune de pe scenă, au fost și Ada Milea și Alexandru Dabija). Savuros este cuvîntul care rezumă cel mai bine spectacolul. O piesă care merită inclusă pe lista de must see, dacă ajungeți prin Cluj. Și dacă tot sîntem la capitolul acesta, ar fi bine să treceți pe listă și spectacolul-concert Insula de Ada Milea.

Dacă piesa care a deschis întîlnirile a făcut-o cu stîngul, Insula a ridicat în picioare întreaga Sală Mare a Teatrului din Cluj și s-a aplaudat pînă s-a revenit la bis (mai rar, așa lucru la o piesă de teatru). Nu mi-au plăcut niciodată musicalurile, dar cel făcut de Ada Milea după piesa lui Gellu Naum a fost de-a dreptul genial. Actorii din Zenobia și Florența sînt eu au arătat că știu și să cînte. Cu Ada Milea în rolul de regizor dirijor-la-chitară, fiecare actor a cîntat bucăți de punk, hip hop, jazz, blues, rock sau pop, cu replicile din piesă pe post de „versuri suprarealiste”. Acțiunea este cîntată în jurul personajului Robinson Crusoe, naufragiat pe o insula pustie, care, de fapt, nu este deloc pustie. Tot felul de personaje fantastice par să-l bîntuie pe Robinson – pirați, beduini, sirene care cîntă la acordeon, canibali educați etc. Toți par să fie mai mult sau mai puțin înrudiți, ca într-o telenovelă absurdă, în care oricine poate să-ți fie tată, mamă, amantă sau copil din flori. S-a rîs mai ceva ca la o comedie de Caragiale, iar în sală s-au aflat și foarte mulți copii, chiar dacă concertul-spectacol este și nu este pentru copii.

Întîlnirile de la Cluj au fost reușite și pentru simplul fapt că ne-au adus aminte că Gellu Naum a fost și dramaturg, unul foarte bun, apreciat la nivel internațional. 

Foto: Nicu Cherciu

Mai multe