Institutul Reportajului

25 octombrie 2013   Dileme on-line

Agonia imperiului, Abanos, Călătorind cu Herodot, Şahinşahul sînt titluri ale cărţilor traduse şi publicate în limba română, graţie cărora cititorul din România a putut cunoaşte creaţia lui Ryszard Kapuściński (1932-2007). Remarcabilul reporter este, alături de Stanisław Lem, autorul polonez cel mai frecvent tradus. Jurnaliştii polonezi de astăzi care scriu reportaje îl numesc „cel mai mare din profesia lui”. Atunci cînd explică propria lor pasiune pentru acest gen, citează cuvintele maestrului „cu toţii ştim puţine despre toate”, adăugînd că una dintre căile de a ajunge să ştim mai mult este reportajul.

Împreună cu revista

am dori să prezentăm cititorilor români fenomenul reportajului polonez contemporan. S-ar părea că popularitatea neobişnuită a acestui gen în Polonia se datorează în parte fenomenului Kapuściński însuşi, iar în parte - curiozităţii înnăscute a omului pentru lume, căci fiecare reportaj citit reprezintă o bucăţică de lume într-o pilulă.

În anul 1997,

cotidianul de cea mai largă audienţă din Polonia, a început să publice săptămînal un supliment special, intitulat

("Format Mare"), cuprinzînd reportaje literare. Primul număr al acestui supliment conţinea un scurt manifest pentru reportaj, care suna astfel: 

„Reportajul este, de fapt, un nonsens. Este lent. Reporterul care vrea să relateze un eveniment important urmăreşte cu disperare cum ştirile de seară şi primele pagini ale ziarelor îi devoră subiectul bucată cu bucată. Reportajul nu este doar întîrziat, ci şi imobil şi orb, dacă e să-l comparăm cu ceea ce reuşeşte să facă imaginea televizată, vie. Costă mult. Presupune deplasări în delegaţii şi cheltuieli neprevăzute dintre cele mai diverse, uneori dificil de contabilizat. Naşterea lui este un proces de durată. Productivitatea reporterilor este, în general, deznădăjduitor de scăzută în raport cu productivitatea altor jurnalişti. Ocupă foarte mult loc, măsurat în presă cu greutatea lui în aur. Uneori este problematic din punct de vedere moral. Cu cît este mai bun, cu cît îşi prezintă eroii într-un mod mai autentic, cu atît dă naştere mai multor probleme.

Acest nonsens public este îngrijit de

din chiar momentul apariţiei sale. În acest demers, ziarul găseşte sprijinul extraordinar, impresionant al cititorilor. În mod evident, reportajul spune mai mult decît informaţia, fie ea şi susţinută de imagine, şi o face altfel decît jurnalismul. Poate satisface nevoia de a inter-relaţiona cu protagoniştii (căci inter-relaţionarea cu ideile a devenit chinuitoare sau zadarnică), nevoia de poveste contemporană, nevoia de co-participare la întîmplări prin intermediul eroului, care în reportaj este autorul.”

În jurul acestui titlu s-a format elita reporterilor polonezi, dintre care doi au fost invitați în România în această perioadă:

şi Wojciech Tochman. Alţi doi reporteri, Małgorzata Rejmer şi Filip Springer, aparţin celei mai tinere generaţii de adepţi ai acestui gen de scriere, care s-au bucurat de apreciere chiar de la debutul lor.

În 2009, Wojciech Tochman, împreună cu doi colegi de meserie (unul dintre cei doi este Mariusz Szczygieł, a cărui serie de reportaje intitulată

va fi publicată anul viitor în româneşte), a pus bazele Institutului Reportajului, care organizează anual cursuri de scriere de reportaj, atrăgînd la fiecare ediţie numeroşi participanţi, atît profesionişti cît şi amatori.

Între timp specificitatea poloneză a reportajului a ajuns să fie reflectată în limbă: în cazul textelor lui Kapuściński şi ale urmaşilor acestuia vorbim despre „reportajul literar”, iar pe jurnalistul care scrie reportaje literare îl numim „reporter” („reportażysta” în limba polonă, în original), dar îl deosebim de reporterul („reporter” în limba polonă, în original) care realizează materiale informative scurte, consemnări ale unor evenimente.

În anul 2010, Primăria Varşoviei a instituit Premiul „Ryszard Kapuściński” pentru reportaj literar. El are ca scop evidenţierea şi promovarea celor mai valoroase cărţi de reportaj, care abordează teme importante pentru contemporaneitate, obligă la reflecţie şi aprofundează cunoaşterea despre lumea altor culturi. Premiul, a cărui valoare se ridică la aproximativ 3500 de euro poate fi acordat şi autorilor străini (caz în care este premiat şi traducătorul cărţii). Poate va reveni cîndva unui autor român. Pînă atunci, vă invităm să participaţi la

Cînd mă prezint în România spunînd că sînt poloneză, mi se întîmplă adesea să aud o relatare cu caracter personal a interlocutorului meu român legată de o vizită în Polonia, de relaţia sa cu polonezii sau, pur şi simplu, de felul în care îşi imaginează ţara mea. Un cunoscut jurnalist român mi-a povestit cîndva foarte pitoresc despre polonezii care făceau în anii `70 comerţ cu articole aflate la mare căutare pe plajele pentru nudişti (doar acolo nu pătrundea miliţia) de pe litoralul românesc. Altcineva mi-a povestit despre felul în care prietenia din copilărie cu o turistă poloneză l-a făcut să aleagă să studieze filologia polonă la Bucureşti.

Împărtăşiţi-ne poveştile voastre! Regulamentul concursului se află pe culturapoloneza.ro şi

Maja Wawrzyk este directoarea Institutului Polonez din Bucureşti.

Dosarul ediției din 31 octombrie a revistei 

va avea ca temă "Reportajul polonez".

Mai multe