Inspirație la nivelul următor – IQOS ILUMA, tehnologia care susține creativitatea

24 iunie 2023   Dileme on-line

 Dacă intri azi într-o cafenea, sînt șanse să vezi mult mai mulți oameni care scriu pe computer decît cei care scriu de mînă. Laptopurile oferă ușurință și viteză și te ajută să cîștigi timp atunci cînd trebuie să lucrezi la un proiect complex. În ultimele decenii, calculatoarele au devenit o necesitate, mai ales dacă transcrii ceva cuvînt cu cuvînt. Ca să nu mai vorbim despre cît de utile sînt computerele în procesul de editare. Tehnologia se dovedește un partener de bază în procesul creativ, iar evoluția acesteia a schimbat total obiceiurile scriitorilor profesioniști. Dar lucrurile n-au stat mereu așa. 

            În Elveția, în 1922, tînărul Hemingway credea că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior atunci cînd un editor a cerut să vadă mai mult din ce scrie. La momentul respectiv, nicio ficțiune de-ale lui Hemingway nu fusese încă publicată, iar el își croia drum în carieră ca reporter începător. I-a scris soției sale, Hadley, să-i aducă manuscrisele din Paris, iar ea a împachetat cu respect tot ce scrisese Ernest și a luat trenul. La gară, și-a luat doar o clipă ochii de pe valiză, iar aceasta a dispărut cu totul. Un hard disk extern sau, și mai bine, un fișier în cloud ar fi ajutat omenirea să salveze o neprețuită moștenire.

            Editorii au respins primul roman al lui Thomas Hardy, un manuscris intitulat „The Poor Man and the Lady”: fiul unui țăran, fiica unui scutier și o dragoste imposibilă. Cum se termină povestea? Hardy însuși a uitat, căci după ce romanul a fost respins, autorul s-a dedicat altor proiecte. Și totuși, ideea a continuat să-l urmărească, iar cincizeci de ani mai tîrziu, Hardy discuta despre primul său roman nepublicat cu poetul englez Edmund Gosse. Multe dintre detalii i-au scăpat și pur și simplu nu-și mai putea aminti dacă cele două personaje au sfîrșit sau nu împreună. Manuscrisul nu a fost găsit printre actele scriitorului nici după moartea sa. Un folder pe desktop ar fi fost mult mai util pentru toată lumea.

            Sylvia Plath a lăsat grămezi de documente, iar manuscrisele și jurnalele ei au devenit proprietatea lui Ted Hughes, soțul său înstrăinat. Corespondența sugerează că teancul de hîrtii rămase în urma scriitoarei includea și un nou roman aproape complet, care ar fi trebuit să poarte titlul „Dublă expunere”. Detaliile despre poveste sînt puține: un critic literar susține că ar fi văzut cîndva draftul și că ar fi avut legătură cu un soț, o soție și o amantă. În 1965, Hughes declara pentru Paris Review că a crezut că mama lui Plath ar fi luat manuscrisul: „Mama ei a spus că a văzut un roman întreg, dar eu nu am știut niciodată despre el. Eu știam doar despre 60, 70 de pagini care au dispărut. Să vă spun adevărul, am presupus întotdeauna că mama ei le-a luat pe toate, într-una dintre vizitele ei.” Este posibil să fi fost distrus. Hughes a recunoscut că a ars cel puțin unul dintre caietele lui Plath, despre care a spus că era prea întunecat pentru ca vreodată prietenii lor să-l citească. Un băț de chibrit prea mult pentru cultura universală.

            Respinsă vehement de unii, îmbrățișată cu ușurință de alții, tehnologia se dovedește de multe ori în zilele noastre un element care distrage cu mare ușurință atenția unui scriitor profesionist. „Închide-ți telefonul”, „deconectează-ți internetul”, „renunță la pauzele de fumat” – sînt sfaturi pe care le transmit pe toate canalele autori consacrați. „Scrie zilnic, formează-ți o rutină, rescrie. Rescrie. Rescrie. Renunță la pauzele de fumat...”

            De la sutele de pagini scrise și rescrise de mînă, la sutele de pagini multiplicate la indigo, la miile de pagini salvate în memoria unui computer de unde să poți să le multiplici, să le modifici, să le tipărești în oricîte exemplare vrei, evoluția tehnologiei le-a pus artiștilor la îndemînă instrumente care să lase creativitatea să atingă dimensiuni nebănuite. Există chiar și o soluție pentru pauzele de fumat. Din 20 iunie, noul IQOS ILUMA este disponibil și în România și folosește o tehnologie inovatoare de încălzire prin inducție a tutunului, ceea ce înseamnă că nu mai ai nevoie nici de pauzele în care să cureți dispozitivul. Niciodată.

            Mulți dintre noi au renunțat la scrisul de mînă în ziua în care au terminat școala și au încetat să mai ia notițe. Chiar dacă utilizarea unui computer este azi metoda preferată pentru majoritatea scriitorilor profesioniști, mulți romancieri aleg să scrie de mînă în diferite etape ale procesului de scriere creativă. O pot face oricînd, oriunde, chiar și în timp ce folosesc una dintre variantele IQOS ILUMA Prime sau IQOS ILUMA, dacă sînt fumători adulți. Inspirație la nivelul următor.

IQOS continuă să încurajeze spiritul creativ al consumatorilor și completează cele două modele cu o varietate de accesorii care permit multiple moduri de personalizare, potrivite pentru orice spirit creator, îndrăgostit de inovație.

Cele două produse revoluționare sînt disponibile online și în magazinele din România, iar mai multe informații despre noile produse găsiți pe iqos.ro.

Material susținut de IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Mai multe