Începe TIFF 2012
Vineri, 1 iunie, începe cea de-a 11 ediţie Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Timp de 10 zile Clujul va deveni, şi în acest an, capitală cinematografică. Sute de filme, mulţi invitaţi români şi străini, o competiţie strînsă, evenimente speciale, concerte, petreceri, discuţii, dezbateri, premii speciale.
Colega noastră, Ana Maria Sandu, a fost şi anul acesta selecţionera secţiunii intitulate „Ce se întîmplă, documentarule?” şi ne recomadă trei filme de neratat la TIFF:
# Cooking History/ Război şi bucate (Slovacia, Cehia, Austria, Finlanda), regia Peter Kerekes.
Războiul aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată. E un documentar straniu care evocă războaiele secolului 20 din perspectiva bucătăriilor de campanie ale armatelor angajate. V-aţi întrebat vreodată ce au mîncat soldaţii în timpul luptelor? Sau dacă victoriile sau înfrîngerile suferite au avut vreo legătură cu milioanele de clătite, cîrnaţi, cocoşii în vin care li s-au gătit? Viu, colorat, neaşteptat şi emoţionant.
# Whores Glory/ Gloria tîrfelor (Austria), regia Michael Glawogger.
Documentarul lui Glawogger e o incursiune într-o lume închisă, în care se pătrunde extrem de greu: aceea a bordelurilor şi a prostituatelor din Thailanda, Bangladesh şi Mexic. Regizorul a avut nevoie de patru ani ca să facă acest film mişcător despre o lume aberantă, revoltătoare şi emoţionantă.
# Little Matador/ Micul matador (Irlanda, Marea Britanie), regia Sandra Jordan şi Gabriel Range.
O poveste contrariantă ai cărei protagonişti sînt copii care se antrenează să devină matadori. E vorba despre lumea spectacolelor de coridă din Mexic. Băieţi şi fete visează o carieră de vedete într-un gen de spectacole sîngeroase. Promisiunea celebrităţii vindecă orice sperietură şi căzătură.
Programul complet îl găsiţi pe tiff.ro