În puncte de pensie să ne măsurăm...
Scenariul s-a respectat şi de această dată: subalternii au anunţat mai multe schimbări şi după ce tensiunea a ajuns la maximum, a intervenit la televizor domnul Dragnea. Acesta a clarificat lucrurile şi a liniştit parţial lumea: fondul de pensii administrat privat nu se va desfiinţa, ci doar comisionul de administrare. Ceva de genul: nu vi se va lua maşina, ci vi se va da o bicicletă. Este pentru a patra oară în ultimele patru luni cînd preşedintele PSD dă asigurări că pilonul II de pensii nu e în pericol. Prima oară a fost în aprilie, cînd cel mai mare asigurător de pe piaţă a fost pus la punct pentru că ar fi colportat zvonuri legate de intenţia Guvernului de a modifica sistemul de pensii. A urmat al doilea semnal, în iunie, cînd ministrul propus la finanţe după căderea Guvernului Grindeanu a zis că pilonul II se va desfiinţa. Ulterior, şi-a retras declaraţia şi a trecut înapoi în bancă. A treia oară a fost în august, cînd o publicaţie online conectată la surse guvernamentale a scris din nou de reanalizarea pilonului, pentru ca după mai puţin de o săptămînă, însuşi prim-ministrul Mihai Tudose să vorbească de „randamentul” mai modest al fondului de pensii administrat privat faţă de cel al fondului de stat.
De la înfiinţare, în 2008, nici o guvernare nu s-a legat atît de des de sistemul de pensii administrat privat. Chiar şi în timpul crizei economice din 2010, discuţia despre o naţionalizare a fondului a fost subţire în România, dacă e să comparăm cu ceea ce s-a întîmplat în Ungaria, de exemplu. În schimb, mai multe guverne au amînat majorarea contribuţiei obligatorii la fondul administrat privat. La sfîrşitul lui 2015, în loc de o majorare a contribuţiei cu 0,5 puncte procentuale, cum prevedea calendarul, Guvernul Cioloş a decis o majorare cu 0,1%. În prezent, pînă la plafonul maxim prevăzut pentru contribuţie, de 6% din salariu, mai sînt 0,9 procente, care ar trebui să fie acoperite anul viitor. Ceea ce, după discuţiile făcute acum, s-ar putea să nu se mai întîmple.
Toate cele trei sau patru sondări recente ale PSD-ului privind trăinicia pilonului II de pensii au avut în ele ceva stîngaci. Nu poţi vorbi de exemplu de la nivelul ministrului de finanţe de o desfiinţare a pilonului pentru ca a doua zi să spui că a fost vorba de o neînţelegere. De altfel, „neînţelegerile” au fost invocate de fiecare dată. Era ca şi cum undeva într-un conclav al PSD-ului, pilonul ar fi fost desfiinţat în uralele asistenţei, s-ar fi stabilit şi cine şi cum va face anunţul public, pentru ca apoi preşedintele partidului să se răzgîndească şi să schimbe direcţia cu 180 de grade. Dar dacă în cazul tînărului ministru de Finanţe, cu o greutate politică modestă, o astfel de tactică nu produce avarii, în cazul premierului reculul e mult mai sever.
Premierul Tudose pare să fi reuşit pînă acum să îşi promoveze o imagine de politician reţinut, care nu lansează declaraţii hazardate fie şi pentru că a înţeles să le facă rar şi pe teme deja clarificate. A fost prudent şi s-a ferit de o expunere prea mare, mai ales după experienţa de premier a lui Sorin Grindeanu, care s-a trezit de multe ori cu covorul tras de sub picioare. Dar în ultima dispută a pensiilor, tot efortul lui Mihai Tudose s-a năruit. Premierul a fost lăsat în ofsaid de către Liviu Dragnea. Nu poate spune că a confundat desfiinţarea sau „randamentul” pilonului II cu o simplă resetare a comisionului de administrare. Diferenţa dintre cele două variante este enormă. Aşa că premierul a apărut public ca fiind plasat în afara cercului de decizie al PSD-ului, fie şi dacă din acesta face parte de cele mai multe ori doar Liviu Dragnea.
Dar nu e vorba numai de lecţia pe care i-a dat-o şeful său de partid. Argumentul „randamentului” are şi el un potenţial consistent de torpilare a imaginii de economist de această dată a premierului. O mulţime de comentatori au ridiculizat compararea „randamentului” fondului de stat cu cel al fondului administrat privat. Ei au spus că într-un caz e vorba de un „randament” stabilit prin decizie administrativă guvernamentală iar în celălalt e vorba de „randamentul” unei investiţii. Chiar dacă ambele unităţi ale celor două fonduri se numesc la fel, „punct de pensie”, ele semnifică lucruri complet diferite. Contribuţia la pensia de stat este de fapt o cotizaţie din care se plăteşte o parte din pensiile de azi (restul completîndu-se de la buget), pe cînd cea la fondul administrat privat e o achiziţie de acţiuni la un fond de investiţii din care se va putea răscumpăra la maturizare pensia individuală a contributorului.
Într-adevăr, despre cît de eficiente sînt investiţiile fondurilor administrate privat se poate discuta. Dovadă că unele fonduri sînt mai profitabile, altele mai puţin. Dar despre cît de coerent este „randamentul” fondului de stat o spune chiar controversa pensiilor speciale, care nu sînt plătite din fondul administrat privat, ci din cel administrat de stat. În logica „randamentului”, e clar că pensiile speciale sînt foarte bune dacă au generat un aşa profit pentru beneficiari. Numai că ele sînt de fapt plătite de contribuabili, la ai căror bani statul-administrator are acces privilegiat. Cei doi administratori de fonduri de pensii – statul şi privatul – sînt ca doi jucători la aceeaşi masă. Însă primul are posibilitatea să trişeze apelînd la sume suplimentare de la buget – ceea ce de multe ori nu se sfieşte să o facă.
Foto: adevarul.ro