în casa scărilor

16 iunie 2011   Dileme on-line

e bine
îmi place bejul crăpat pe pereţi
e rupt de alb de-un şnur înalt şi roşu

e bine aici
am trepte pe care le prefer
una-i mîncată-n dreapta, alta-n stînga
îmi sprijin capul mai uşor
chiar pot să şi aleg

aici în casa scărilor
e bine
căldura miroase a ceapă la tigaie
sau de tocană când face doamna de la doi
atunci nici liftul nu mai deranjează
e un castron ce plimbă cărnuri noi

nu-i rău aici
de unde stau văd gaura-n pantofi
şi tivul rupt la pardesiul doamnei de la patru
sacoşele sînt fascinante
mari, grele, pline de culori

în casa scărilor
nu-i bine
când rămîi singur
doar cu un ecou
mi-o ia întruna înainte
mă supără şi-şi bate joc de mine
cînd nu e nimeni şi e plină zi
dar rîd şi eu de el
atunci ies şi latru
în scările de bloc de vizavi

(din volumul Casa scărilor, Editura Casa de pariuri literare, 2011)

Foto: Gabriel H. Decuble

Mai multe