Împotriva extremiştilor de orice fel

22 iunie 2010   Dileme on-line

Germania este în continuare ameninţată de islamişti. Un raport al serviciilor federale de securitate arată că propaganda islamistă a atins cote alarmante anul trecut, în timpul campaniei electorale pentru Bundestag. Ministrul de Interne Thomas de Maizière (CDU) a explicat, la momentul prezentării acestui raport, că scopul acestei propagande a fost influenţarea opiniei publice şi instaurarea unei stări de nelinişte cu privire la securitatea naţională. Serviciile de securitate federale au inventariat în 2009 în jur de 30 de organizaţii şi celule periculoase active pe tot cuprinsul Germaniei şi peste 35.000 de islamişti consideraţi periculoşi.

Pe de altă parte, anul electoral 2009 a însemnat şi o creştere a numărului de infracţiuni politice extremiste; extremiştii de dreapta au comis 890 de acte de violenţă iar militanţii extremişti de stînga au săvîrşit 1100 de acte de violenţă. Conform raportului, faptul că violenţele „de stînga” au ajuns mai numeroase decît cele „de dreapta” nu e „nici surprinzător, nici liniştitor”. Existau, încă din anii trecuţi, suficiente semne ale radicalizării mişcărilor de stînga, dar asta nu înseamnă că extremiştii de dreapta sînt mai puţin periculoşi. În vreme ce liderii unora dintre organizaţiile politice considerate periculoase se tem de abuzuri ale autorităţilor şi se plîng de supravegherea prea strictă, serviciile de securitate au anunţat că vor urmări în continuare, „atîta timp cît va fi necesar”, organizaţiile extremiste de orice fel. (după Die Welt)

Mai multe