Imbecilii lui Umberto Eco

Au făcut înconjurul presei româneşti (başca bloguri şi Facebook) cîteva fraze rostite de Umberto Eco la Universitatea din Torino (pe care a absolvit-o în 1954, iar acum i s-a conferit laurea honoris causa). Vorbea despre „legiunile de imbecili” care au căpătat dreptul la cuvînt pe reţelele de socializare şi despre “prostul satului” care a devenit “purtător al adevărului”.

Mă tot întreb de ce au devenit aceste fraze o ştire şi de ce au generat atîtea comentarii. Bineînţeles – scrie în manualele de jurnalism – pentru că autorul lor este Umberto Eco. Adică un autor celebru şi, în plus, specialist tocmai în comunicare. Aşa că, pentru cine citeşte (mă rog, mai degrabă “parcurge”) doar site-uri şi postări pe Facebook, cuvintele lui Eco au devenit de mare interes, s-au “viralizat”. Pentru cine mai citeşte şi cărţi, şi texte mai substanţiale pe tema Internetului şi a efectelor sale, nu-i o noutate.

Se dezbate de vreo douăzeci de ani despre asta. În 1996, un sociolog italian, Alberto Abruzzese, profesor la Universitatea “La Sapienza” din Roma, a publicat o carte în care prevestea că Internetul îi va aduce în scenă pe “analfabeţi”, care vor căpăta accesul la dicursul public în proporţii de masă. Şi prin “analfabeţi” nu înţelegea, desigur, oameni care nu ştiu să scrie şi să citească, ci oameni cu o educaţie precară, care pînă la Internet nu obişnuiau să citească şi – mai ales – să scrie. Stefan Collini, profesor la Cambridge, observa şi el că, în era dominată de mass media, părerea unui intelectual contează la fel de mult ca a unei vedete dintr-un show TV. Jürgen Habermas scria că Internetul “ne face cadou accesul nelimitat la articole prost redactate”. Andrew Keen, întreprinzător de succes în Silicon Valley (fost patron al site-ului audiocafe.com), retras în plină glorie antreprenorială şi dezamăgire intelectuală, a publicat o carte care anunţă din titlu că Internetul “ne omoară cultura” (The Cult of the Amateur: How Today's Internet is Killing Our Culture) pentru că, printre altele, în mediul online,  “cuvîntul unui înţelept face tot atîtea parale cît bîiguiala unui idiot. În acest cîmp egalitarist orice intelectual, fie acesta George Bernard Shaw, Ralph Waldo Emerson sau Jürgen Habermas însuşi, nu este decît o voce în plus în cacofonia generală“. Şi mai sînt multe alte exemple de acelaşi tip în care apar cam aceiaşi termeni (“imbecili”, “idioţi”, “superficiali” etc.) atunci cînd vine vorba despre cei care inundă internetul şi reţelele de socializare cu producţiunile lor.

Ce-a spus, aşadar, Umberto Eco? Nimic nou. A constatat o realitate care se dezbate serios de ani întregi. Că “prostul satului” a trecut de la bîrfa de cîrciumă la televizor (uitaţi-vă la talk-show-urile de după-amiază sau la emisiunile tîrzii din noapte şi o să vedeţi că aşa e). Că Internetul îl promovează pe “prostul satului” la scară de masă ca “deţinător al adevărului”. Nu-i aşa? Daţi o tură pe Facebook şi uitaţi-vă cîte prostii pun oamenii acolo (unii dintre ei, cu aerul afectat că au spus un mare adevăr şi şi-au cucerit “cele 15 minute de celebritate”). Dau un exemplu extrem: uitaţi-vă cu cîtă încîntare îşi pun oamenii pe Facebook poze cu copiii (la plajă, în dormitor etc.) fără să-şi pună problema că în acest fel le asigură delicii pedofililor din toată lumea. Dacă în viaţa reală un imbecil de pedofil s-ar uita pofticios la copilul lor, ce-ar face aceiaşi oameni? (Teodor Baconschi propunea, de pildă, ca regulă nescrisă, dar asumată, să nu se mai posteze pe Facebook fotografii cu copii minori – ceea ce în mass-media profesionistă e reglementat prin lege).

Desigur, Internetul şi reţelele de socializare nu înseamnă doar asta. Problema e mai complicată. Dar am găsit dovada că Eco are, în esenţă, dreptate citind cîteva comentarii de pe bloguri în legătură cu afirmaţiile profesorului. Unii (cu nickname, desigur) ziceau că “s-a ramolit”, îl luau cu “bătrînelule” şi ajungeau scurt la concluzia că Eco “n-a înţeles treaba cu libertatea de exprimare”. Zău? Păi nu e o probă de imbecilitate să crezi aşa ceva despre Umberto Eco şi, mai ales, s-o exprimi în public?

Frazele pe care le-a rostit Umberto Eco în faţa jurnaliştilor ar fi trebuit să rămînă, de fapt, o non-ştire. Căci tema e discutată de mult, inclusiv în cărţile lui Umberto Eco. Dar, evident, pentru unii (pentru cei mai mulţi) e mai uşor să-ţi dai cu părerea online decît să citeşti cărţile lui Umberto Eco. Despre aceştia este vorba. Că-i numim “imbecili” sau altfel, este o altă problemă. Este, de fapt, marea problemă a lumii de azi, dominată de noile media electronice, pe care mulţi nu le-au înţeles, dar le utilizează frenetic, fără să stea prea mult pe gînduri.

Text apărut pe Blogurile Adevărul.