„Imaginea evreului în cultura română”, de Andrei Oişteanu, tradus în limba italiană şi prezentat la Veneţia

28 ianuarie 2020   Dileme on-line

Miercuri, 29 ianuarie, ora 17.30, în Sala de conferinţe a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, va avea loc prezentarea volumului Imaginea evreului în cultura română, de Andrei Oişteanu, tradus în limba italiană cu titlul L’immagine dell’ebreo: stereotipi antisemiti nella cultura romena e dell’Europa centro-orientale de Horia Corneliu Cicortaş și Francesco Testa, la Editura Salomone Belforte, în colecţia „Studi Ebraici” (Livorno, 2018).

Evenimentul va avea loc în cadrul simpozionului „Giornata Internazionale della Memoria” şi îi va avea ca invitaţi pe: Marcella Ansaldi, director al Muzeului Comunităţii Evreieşti din Veneţia, Guido Guastalla, director al Editurii Belforte, Alberto Castaldini, prof. dr. la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, Riccardo Calimani, scriitor. Va modera: Grigore Arbore Popescu, poet şi publicist român.

Cea de-a treia ediţie a volumului Imaginea evreului în cultura română, de Andrei Oişteanu, revăzută, adăugită şi ilustrată, a apărut în 2012, la Editura Polirom, în Seria de autor „Andrei Oişteanu”.

Volumul L’immagine dell’ebreo prezintă originea, evoluţia în timp şi spaţiu, supravieţuirea sau dispariţia clişeelor ce compun portretul fizic, profesional, spiritual, magico-mitic şi religios al „evreului imaginar” în spaţiul cultural românesc şi european. Este, de asemenea, analizat modul în care antisemitismul popular l-a influenţat pe cel intelectual şi politic, de la jumătatea secolului al XIX-lea pînă astăzi. Abordînd tema din perspectiva şi cu instrumentele antropologiei culturale, autorul reface portretul-robot al evreului imaginar şi evaluează diferenţele dintre acesta şi evreul real.

„Este o carte foarte documentată şi inteligent scrisă. E o analiză explicită a multor teme privind imaginea evreului, fiind o critică implicită a unei componente importante a culturii române. Mai presus de toate, e o carte foarte curajoasă.” (Moshe Idel, din prefaţa ediţiei americane, University of Nebraska Press, 2009)

***

Andrei Oişteanu este cercetător, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română) şi profesor asociat la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucureşti). Cărţi publicate: Grădina de dincolo. Zoosophia (1980, 2012); Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională românească (1989); Cutia cu bătrîni (roman) (1995, 2005, 2012); Mythos & Logos (1997, 1998); Cosmos vs Chaos: Myth and Magic in Romanian Traditional Culture (1999); Imaginea evreului în cultura română (2001, 2004, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Asociaţia Bucureşti; Marele Premiu al ASPRO); Das Bild des Juden in der rumänischen Volkskultur (2002); Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004, 2013); Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (2007, 2014); Il diluvio, il drago e il labirinto (2008); Inventing the Jew: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central-East European Cultures (2009; Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române; Premiul B’nai B’rith Europe); Konstruktionen des Judenbildes (2010); Narcotice în cultura română (2010, 2011, 2014, 2019; Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Les Images du Juif: Clichés antisémites dans la culture roumaine (2013); Rauschgift in der rumänischen Kultur (2013); Sexualitate şi societate (2016, 2018; Premiul „Scriitorii anului 2016”); L’immagine dell’ebreo (2018).

Mai multe