Igor Cobileanski şi Cecilia Ştefănescu predau scenaristica la atelierul "Play"

11 octombrie 2014   Dileme on-line

Revista de Povestiri deschide înscrierile pentru a doua ediţie a atelierului de scenaristică "Play", care se va desfăşura la Bucureşti începînd cu 20 octombrie, timp de trei luni, sub îndrumarea scriitoarei Cecilia Ştefănescu şi a regizorului Igor Cobileanski.

Cursul se adresează scenariştilor aflaţi la început de drum, care vor să înveţe din experienţa celor doi tutori. Igor Cobileanski este regizor şi scenarist, cunoscut pentru scurtmetrajele Saşa, Grişa şi Ion, Cînd se stinge lumina, Plictis şi inspiraţie şi lungmetrajele Tache (TV) şi La limita de jos a cerului, ultimul considerat cel mai bun debut de juriul Premiilor Gopo anul acesta. Cecilia Ştefănescu este scriitoare şi scenaristă - romanul Legături bolnăvicioase a fost ecranizat după scenariul său în 2006, de Tudor Giurgiu.

Atelierul costă 1300 lei şi are 24 de şedinţe, care vor avea loc în mansarda Lente, două pe săptămînă. Vor fi admişi cel mult 15 participanţi, care vor lucra la curs fiecare pe un scenariu de lungmetraj de ficţiune. Pe de-o parte se vor discuta regulile şi tehnica scrisului pentru film, pe de altă parte participanţii vor primi feedback pe măsură ce scenariile lor se dezvoltă.

Apropo de scopul atelierului, Cecilia Ştefănescu scrie: "Dacă filmul e divertisment, atunci şi scrierea unui scenariu ar trebui să conţină nu numai ideea de profesionalism, dar mai ales cea de plăcere. Iar scopul unui atelier de scenaristică nu e doar acela de a-ţi dezvălui bucătăria din spatele scrisului unui scenariu, ci mai ales de a te face să-ţi placă cinemaul cu adevărat, graţie sau în pofida faptului că îi cunoşti ingredientele."

Cei care vor să participe sunt invitaţi să trimită un scenariu de scurtmetraj de maximum 15 pagini la adresa scenaristica [at] revistadepovestiri.ro, însoţit de un CV şi de o idee de lungmetraj, pînă pe 15 octombrie.

Pentru mai multe detalii despre atelier, intraţi pe revistadepovestiri.ro/scenaristica2.

Mai multe