Hygge sau despre căldura specială a sărbătorilor petrecute alături de cei dragi

27 decembrie 2019   Dileme on-line

Aţi observat? Cele mai interesante discuţii despre sărbători (cu accent pe cele de iarnă, desigur!) capătă mereu amploare atunci cînd au loc în jurul unei căni aburinde de cafea.

Totul se leagă mai bine, de parcă cafeaua ar avea puterea magică de a aduce mai aproape sufletele şi dezlega limbile.Şi asta e valabil mai peste tot în lume, indiferent de punctul cardinal în jurul căruia ne petrecem cea mai mare parte din viaţă.

Crăciunul din acest an e cel mai bun moment de a vorbi despre căldura sărbătorilor petrecute împreună, care, în variantă daneză, ar deriva din conceptul hygge – starea de bine determinată de aprecierea lucrurilor mici care fac viaţa mai frumoasă şi împărtăşirea lor cu cei dragi. Acest concept e din ce în ce mai cunoscut şi apreciat şi-şi găseşte de ceva vreme locul atît în cărţi dedicate lui cît şi în reviste ce oferă sugestii despre design, obiceiuri şi un stil de viaţă în concordanţă cu principiile hygge.

Pe scurt, hygge pleacă de la ideea de relaxare totală, concretizată prin mixul prezenţei unor lumînări, fie ele şi parfumate, pături pufoase, şosete - de lînă ori ba -, cafea sau ciocolată fierbinte. Toate acestea asortate cu grijă şi căldură şi neapărat cu prezenţa membrilor familiei sau a celor mai apropiaţi prieteni. Regula de aur spune că totul porneşte de la impunerea unei stări aproape desăvîrşite de calm, a cărei principală menire e aceea de a te încuraja să te bucuri de micile plăceri alături de oamenii dragi. Hygge se traduce prin simplitate, intimitate, ambianţă primitoare şi, mai ales, prin aprecierea lucrurilor simple, dar bune din viaţă. Şi noi avem ştiinţa asta, undeva uitată în memoria sau ADN-ul nostru, aşa că de acest Crăciun avem cea mai bună ocazie de a o redescoperi.

Citiți continuarea pe Adevărul

Mai multe